marți, aprilie 29, 2025
spot_imgspot_img

Latest Posts

Franța va înscrie libertatea de a face avort în Constituție


Franța va înscrie libertatea de a face avort în Constituția sa, a anunțat președintele Emmanuel Macron pe rețelele de socializare.

Un proiect de lege în acest sens va fi „prezentat Consiliului de Miniștri până la sfârșitul anului”, astfel încât „până în 2024, libertatea femeilor de a avorta va fi ireversibilă”, a scris Macron.

Șeful statului își luase acest angajament la 8 martie, Ziua internațională a drepturilor femeii, ca răspuns la îngrijorările provocate de anularea, în urmă cu un an și jumătate, a hotărârii care garanta dreptul la avort pe întreg teritoriul Statelor Unite.

La 4 octombrie, Emmanuel Macron și-a reafirmat dorința de a vedea această promisiune îndeplinită.

„Mi-am exprimat speranța că vom reuși să găsim un text care să reconcilieze punctele de vedere ale Adunării Naționale și ale Senatului și să permită convocarea Congresului la Versailles”, a declarat Macron.

Proiectul de revizuire a Constituției nu trebuie neapărat să fie supus în cele din urmă unui referendum, întrucât poate fi aprobat și de o majoritate de trei cincimi din cele două camere ale Parlamentului reunite în Congres.

În Franța, dreptul la avort (întreruperea voluntară a sarcinii) este recunoscut în prezent printr-o lege ordinară din 1975, iar consacrarea sa în dreptul constituțional ar îngreuna orice încercare viitoare a legiuitorilor de a-l aboli sau de a-l submina grav, potrivit apărătorilor săi.

Potrivit unui sondaj de opinie din noiembrie 2022, aproape nouă din zece francezi (86%) sunt în favoarea înscrierii dreptului la avort în Constituție.

Cele mai recente cifre oficiale, publicate în septembrie, arată că numărul avorturilor în Franța va crește la 234.000 în 2022, după doi ani de scădere excepțională din cauza epidemiei de Covid-19.

Sursa foto: Shutterstock

stiri romania

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească…



Citeste tot articolul

Sursa & Foto Credit- “www.wall-street.ro”

Știrile sunt preluate din google news de la ziare din Romania. romaniaexpres.ro este un serviciu gratuit de indexare stiriilor. Informatiile si imaginile stirilor sunt exclusiv a ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. romaniaexpres.ro nu este raspunzator pentru continutul lor. Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra, contact: medialux85@gmail.com

Cititi Termeni si Conditii

Latest Posts

spot_imgspot_img

Don't Miss

Stay in touch

To be updated with all the latest news, offers and special announcements.