vineri, iulie 19, 2024
spot_imgspot_img

Latest Posts

Fals broker de criptomonede, trimis în judecată. A înșelat zeci de români bogați cu peste 2,2 milioane de lei

Fals broker de criptomonede, trimis în judecată. A înșelat zeci de români bogați cu peste 2,2 milioane de lei



stiri romania

Un bărbat din Brașov a fost trimis în judecată pentru că a înșelat zeci de oameni. Individul, care se prezenta drept un broker de succes, i-a convins să investească în criptomonede. Banii încasați, peste 2,2 milioane de lei, erau folosiți în interes personal, spun procurorii. Bărbatul a fost arestat preventiv la începutul lunii iulie, scrie News.ro.

44 de oameni au căzut în capcana așa-zisului broker, acuzat acum de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată şi spălarea banilor. Victimele erau contactate și convinse să investească în NFT-uri.

“Din cercetări a rezultat că, în perioada august 2021-martie2023, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, inculpatul C.S., atribuindu-şi în mod nereal calitatea de broker autorizat, administrator al unei platforme de tranzacţionare de acţiuni şi criptomonede, a indus în eroare, cu intenţie, un număr de 44 de persoane vătămate cărora le-a prezentat diverse proiecte de investiţii financiare sau de comercializarea unor NFT-uri, însuşindu-şi banii proveniţi pentru a fi folosiţi în scopuri personale, provocând în acest fel persoanelor vătămate un prejudiciu de 2.328.619 lei”, transmit reprezentanții Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov.

Din banii încasați ilegal, spun procurorii, bărbatul și-a cumpărat, la sfârșitul lunii mai, un autoturism de lux, pe care l-a înmatriculat pe numele unei alte persoane.

Individul a fost reținut pe 4 iulie 2023 și arestat preventiv a doua zi. În prezent se află tot în spatele gratiilor, scrie sursa citată. Între timp, cei 44 de păgubiţi s-au constituit părţi civile în procesul penal și așteaptă să-și recupereze banii.

“Din acest motiv, începând cu data de 04.07.2023 şi până în prezent, în cauză au fost luate măsuri asigurătorii în vederea recuperării prejudiciului asupra bunurilor inculpatului. În acest sens, s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra unui autoturism deţinut de inculpat pe numele unei persoane interpuse şi s-au luat măsurile prevăzute de art. 2522 Cod procedură penală în vederea valorificării lui anticipate, respectiv s-a instituit poprirea asupra sumelor de bani prezente si viitoare din conturile bancare curente deschise la mai multe bănci din Romania şi la o bancă din Spania pană la concurenţa sumei de 448.039 euro (2.226.754 RON)”, precizează anchetatorii.

Dosarul va fi judecat la Tribunalul Braşov.

Editor : Izabela Zaharia



Citeste tot articolul

Sursa & Foto Credit- “www.digi24.ro”

Știrile sunt preluate din google news de la ziare din Romania. Suntem un serviciu gratuit de indexare stiriilor. Informatiile si imaginile stirilor sunt exclusiv a ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. Nu suntem raspunzatori pentru continutul lor. Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra, contact: medialux85@gmail.com

Latest Posts

spot_imgspot_img

Don't Miss

Stay in touch

To be updated with all the latest news, offers and special announcements.