sâmbătă, iulie 13, 2024
spot_imgspot_img

Latest Posts

Stoltenberg cere Ungariei să ratifice aderarea Suediei la NATO „cât mai repede posibil”

Stoltenberg cere Ungariei să ratifice aderarea Suediei la NATO „cât mai repede posibil”



stiri romania

Parlamentul ungar trebuie să ratifice aderarea Suediei la NATO „cât mai repede posibil”, a declarat, miercuri, secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, la Bruxelles, relatează AFP, potrivit Agerpres. 

„Cu cât mai repede, cu atât mai bine”, a declarat Stoltenberg la o conferinţă de presă comună cu preşedinta ungară Katalin Novak, în contextul în care Ungaria este una dintre ultimele două ţări NATO, alături de Turcia, care nu a ratificat încă această aderare.

„Ungaria a indicat în repetate rânduri că nu va fi ultima ţară care ratifică aderarea Suediei”, a spus Stoltenberg.

„Acum contez pe Ungaria să îşi îndeplinească acest angajament. Parlamentul ungar trebuie să ratifice fără întârziere”, a adăugat el.

Katalin Novak, al cărei rol este în esenţă ceremonial, a dat asigurări că poziţia ţării sale în această privinţă nu s-a schimbat. Ea a spus că a discutat problema cu premierul ungar Viktor Orban înainte de călătoria sa la Bruxelles.

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a trimis luna trecută tratatul de aderare a Suediei la NATO parlamentului ţării sale, care trebuie acum să-l ratifice.

Suedia şi Finlanda au renunţat la decenii de neutralitate pentru a solicita aderarea la NATO, în urma invaziei Rusiei din Ucraina în februarie 2022.

Finlanda a devenit oficial cel de-al 31-lea membru al Alianţei în aprilie.



Citeste tot articolul

Sursa & Foto Credit- “www.digi24.ro”

Știrile sunt preluate din google news de la ziare din Romania. romaniaexpres.ro este un serviciu gratuit de indexare stiriilor. Informatiile si imaginile stirilor sunt exclusiv a ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. romaniaexpres.ro nu este raspunzator pentru continutul lor. Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra, contact: medialux85@gmail.com

Cititi Termeni si Conditii

Latest Posts

spot_imgspot_img

Don't Miss

Stay in touch

To be updated with all the latest news, offers and special announcements.