miercuri, ianuarie 15, 2025
spot_imgspot_img

Latest Posts

Novak Djokovici i-a acuzat pe fanii britanici…


Novak Djokovici a acuzat un grup de fani britanici gălăgioşi că i-au arătat “lipsă de respect” pe tot parcursul meciului său din cadrul Cupei Davis împotriva lui Cameron Norrie, scor 6-4, 6-4, rezultat care a adus victoria Serbiei cu 2-0, relatează The Guardian.


“Pe tot parcursul meciului, în mare parte, [au arătat] lipsă de respect, dar este ceva pentru care trebuie să fiu pregătit”, a spus el. “În Cupa Davis, este normal ca uneori fanii să depăşească limita, dar, în plină acţiune, şi tu reacţionezi într-un fel, cum să spun, arăţi că nu permiţi acest tip de comportament.”

Iritarea lui Djokovici faţă de grupul de fani britanici a fost evidentă în timpul primului set şi, în timp ce servea pentru set, a punctat game-ul trimiţând-ui o bezea unui spectator deosebit de gălăgios.

După meci, în timp ce Djokovici s-a adresat mulţimii la interviul de pe teren, o parte din grupurile de fani britanici au început să bată tobele cu putere, acoperindu-i vocea. Fanii care călătoresc cu tobele fac parte din grupurile de suporteri britanici de tenis care se deplasează la meciurile din Cupa Davis. Djokovici a reacţionat instantaneu: “Vom avea un somn bun în seara asta, continuaţi, continuaţi”, a spus el, adresându-se fanilor în timpul interviului. “Învăţaţi să respectaţi jucătorii. Nu, voi tăceţi din gură! Nu, voi faceţi linişte!”

Ulterior, Djokovici a declarat că, deşi fanii au voie să facă ce vor, el va continua să reacţioneze în orice scenariu similar. “Ei pot face ce vor, dar eu voi reacţiona la asta”, a spus el. “Asta s-a întâmplat. Iar la final, pentru cine a fost acolo, aţi văzut, eu încercam să vorbesc, iar ei au început intenţionat să bată tobele pentru ca eu să nu vorbesc şi au încercat să mă enerveze tot meciul. Aşa că da, am avut o mică discuţie la final”.

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.





Citeste tot articolul

Sursa & Foto Credit- “www.news.ro”

Știrile sunt preluate din google news de la ziare din Romania. Suntem un serviciu gratuit de indexare stiriilor. Informatiile si imaginile stirilor sunt exclusiv a ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. Nu suntem raspunzatori pentru continutul lor. Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra, contact: medialux85@gmail.com

Latest Posts

spot_imgspot_img

Don't Miss

Stay in touch

To be updated with all the latest news, offers and special announcements.