miercuri, ianuarie 15, 2025
spot_imgspot_img

Latest Posts

Avocatul lui Cherecheş, după ce edilul a fost dat în urmărire generală: Nu este o chestiune pozitivă dacă nu este de găsit


Răzvan Doseanu, avocatul primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş, susţine că apărarea edilului este îngreunată de faptul că acesta nu a fost găsit de poliţişti pentru a fi ridicat în vederea executării condamnării date de Curtea de Apel Cluj.

„Nu este o chestiune pozitivă dacă domnul Cherecheş nu este de găsit şi nu cred că ajută pe nimeni o astfel de situaţie. Mă refer din perspectiva apărării”, a declarat Răzvan Doseanu, vineri, pentru Agerpres.

Avocatul a invocat o solicitare de strămutare care a fost înregistrată în urmă cu o săptămână şi a afirmat că probabil va fi luată în calcul o cale extraordinară de atac.

„Există o strămutare înregistrată de o săptămână înainte de a se da soluţia pentru care nu s-a fixat termen. Se pare că cei de la Curtea de Apel Cluj nu s-au grăbit să înainteze cât mai repede la Bucureşti strămutarea. (…) Nu am certitudinea că este aşa. Dacă se admite strămutarea, legea prevede clar că există posibilitatea ca strămutarea să se judece după rămânerea definitivă a hotărârii în cazul domnului Cherecheş şi în situaţia unei admiteri se anulează, practic, hotărârea de condamnare şi se rejudecă procesul în apel. Separat de asta, dacă tot s-a dat azi hotărârea definitivă, probabil că luăm în calcul exercitarea unei căi extraordinare de atac pe care Codul de Procedură Penală o prevede exact pentru situaţii în care hotărârea este dată nelegal, de către un complet nelegal constituit, şi anume are în componenţă un judecător incompatibil”, a spus Răzvan Doseanu.

Avocatul a susţinut că există o incompatibilitate în cazul judecătoarei a cărei mamă ar fi purtat negocieri cu soacra primarului Cătălin Cherecheş.

Citește și


catalin chereches urmarit

stiri romania

În cursul zilei de vineri, viceprimarul Doru Dăncuş a declarat presei că, în momentul care a ajuns la birou, primarul Cătălin Cherecheş nu se afla în clădire şi că dimineaţa devreme a făcut un live pe pagina sa de socializare.

Primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş, a fost condamnat definitiv vineri de Curtea de Apel Cluj la cinci ani de închisoare cu executare pentru luare de mită. Ulterior, el a fost dat în urmărire de Poliţie, după ce nu a fost găsit la domiciliu pentru punerea în executare a mandatului emis de instanţă.

Din completul de la Curtea de Apel Cluj a făcut parte şi judecătoarea Georgiana Rodica Farcaş Hîngan, pe care soacra lui Cherecheş a încercat să o mituiască, pentru a obţine o condamnare mai uşoară sau chiar achitare. După acest episod, judecătoarea a făcut cerere de abţinere, solicitând să fie scoasă din complet, cerere care i-a fost însă respinsă.

Articol recomandat de sport.ro


Ireal! Un fotbalist celebru a făcut accident de mașină, a ieșit dintre airbaguri și a refuzat testul de alcoolemie

Ireal! Un fotbalist celebru a făcut accident de mașină, a ieșit dintre airbaguri și a refuzat testul de alcoolemie



Citeste tot articolul

Sursa & Foto Credit- “stirileprotv.ro”

Știrile sunt preluate din google news de la ziare din Romania. Suntem un serviciu gratuit de indexare stiriilor. Informatiile si imaginile stirilor sunt exclusiv a ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. Nu suntem raspunzatori pentru continutul lor. Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra, contact: medialux85@gmail.com

Latest Posts

spot_imgspot_img

Don't Miss

Stay in touch

To be updated with all the latest news, offers and special announcements.