​Lăsați drogații să vină la mine!

Dacă nu sunt oameni, ce sunt? Că nici animale nu vreți să fie. Câini și pisici, urși și inorogi sunt mai presus de ei. Ce sunt? Afară e frig, e ploaie și n-au niciodată destule droguri să le țină de cald. Drogații, unde să se ascundă? Dar tu i-ai făcut să trăiască acest calvar. Umplându-i de singurătate ca pe niște borcane cu varză murată. Dând cu prigoană și rău. Scuipând când îți ies în cale. Aurolaci, cerșetori, oamenii străzii. Sunt peste tot. Pe mine nu vreau să mă apere nimeni! Lăsați drogații să vină la mine!

Oamenii străziiFoto: HotNews.ro / Catiușa Ivanov

Unul s-a pișat în fața mea, în fața blocului meu.

Altul era la mine în scară. Erau vreo doi la Piața Unirii. Și li se dădea cu piciorul. “Drogatule!”. De ce? Nu știu nu ziceau nimic. Era unul, săracu’, în față la Universitate. “Bă, dă să mănânc!” Și m-a-ntrebat de ce-l dor încheieturile și de ce nu se poate mișca de durere.

Dar erau aseară în față la o crâșmă trei “luați” rău.

Și peste o oră le-a venit dilărul și i-a alimentat iar. Îi vedeam de peste gard, eram la crâșmă și beam. Dintr-un tufiș mi-a sărit în cale unul cu chiloții-n vine. N-a fost zi de la Dumnezeu să nu văd câte unu-doi “drogați”, oameni ai străzii cu praf pe la nas, sau tremurând că n-au ce băga în gură și-n venă.

Urâți ca dracul, puțind ca diavolii, îmbrăcați ca-n infern, vorbind în delir. Este clar că-s dezgustători.

Dar lăsați-i drogați să vină la mine! Este clar că sunt diferiți. Sunt în mii de feluri. Este clar că de oamenii străzii are grijă Dumnezeu, adică nimeni. Este clar că sunt diferiți în mii de feluri. Au o viață pe care nu mi-aș dori-o, dar la care mă gândesc de câte ori îi văd, îi simt. Fiindcă mi-e tare frică de cădere, de cădere din acest corcoduș care se cheamă o viață mai bună. Chiar și această frică de mine pare o discriminare, dar asta e. Lăsați drogații să vină la mine! Să-mi amintesc mereu cine sunt.

Catiușa Ivanov mi-a arătat cine sunt acești oameni:…