Primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheș, care a fost condamnat definitiv, vineri, la cinci ani de închisoare cu executare pentru luare de mită, a fost dat în urmărire generală după ce nu a fost găsit la domiciliu pentru punerea în executare a mandatului emis de instanţă.
Edilul a fost căutat de polițiști în locuința sa și la sediul Primăriei, însă este de negăsit.
„Astăzi, 24 noiembrie, poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Maramureş au primit de la instanţa competentă un mandat de executare a pedepsei închisorii de 5 ani, emis pe numele unui bărbat, de 45 de ani, din Baia Mare, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată. Astfel, poliţiştii efectuează verificări, în vederea depistării bărbatului”, anunţă IPJ Maramureş.
Anunțul a apărut și pe site-ul Poliției Române, unde sunt specificate informații despre primar, precum și fapta de care este acuzat, însoțite de fotografia acestuia.
Primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheș, a fost condamnat definitiv, vineri, la cinci ani de închisoare cu executare pentru luare de mită.
Curtea de Apel Cluj a respins apelul primarului şi a menţinut sentinţa dată în februarie 2022 de Tribunalul Cluj, fiind modificate doar câteva dispoziţii privind pedeapsa complementară.
Cătălin Cherecheş a fost trimis în judecată de DNA în 20 mai 2016, pentru luare de mită în formă continuată, după ce ar fi primit de la o persoană din conducerea CS Fotbal Club Municipal Baia Mare 70.000 de lei pentru a susţine financiar clubul.
Socrii săi au fost arestaţi la începutul lunii noiembrie după ce soacra sa a fost prinsă în flagrant delict de procurorii DNA, în timp ce i-ar fi dat mamei unei judecătoare de la Curtea de Apel Cluj 50.000 de euro, pentru o sentinţă mai blândă în dosarul edilului.
Editor : B.C.
Citeste tot articolul
Sursa & Foto Credit- “www.digi24.ro”
Știrile sunt preluate din google news de la ziare din Romania. Suntem un serviciu gratuit de indexare stiriilor. Informatiile si imaginile stirilor sunt exclusiv a ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. Nu suntem raspunzatori pentru continutul lor. Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra, contact: medialux85@gmail.com