Gorghiu a numit-o pe Mihaiela Iorga-Moraru pentru funcţia de şef al Secţiei de combatere a corupţiei în cadrul Direcţiei Naţionale Anticoruptie, a anunțat marți, 28 noiembrie, Ministerul Justiţiei.
Lista cu propunerile pentru 8 procurori-şefi din cadrul Parchetului General, DNA şi DIICOT transmisă de Alina Gorghiu Consiliului Superior al Magistraturii poate fi consultată aici.
Mihaiela Iorga-Moraru a mai lucrat la DNA în mandatul lui Daniel Morar şi apoi al Laurei Codruţa Kovesi, cu ultima intrând în conflict care s-a lăsat cu procese în instanţă, notează Agerpres.
În iulie 2017, Kovesi a semnat un ordin de revocare a Mihaielei Iorga-Moraru din funcţia de procuror DNA, pe motiv că nu a înregistrat un denunţ în conformitate cu dispoziţiile legale şi nu l-a prezentat spre repartizare procurorului-şef al secţiei din care făcea parte.
La rândul ei, Mihaiela Iorga-Moraru a dat-o pe Kovesi în judecată, cerând despăgubiri de 10.000 de euro, susținând că asupra ei s-au făcut presiuni de ordin moral şi emoţional.
Procesul s-a încheiat cu anularea ordinului de revocare, fără plata unor despăgubiri.
CSM a admis cererea de revocare, iar Mihaiela Iorga-Moraru a fost mutată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău, însă nu a stat nicio zi aici, fiind delegată imediat la Parchetul General.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_c9595c39e33e5c92ed14050781aafbd2.jpg)
Recomandări
REPORTAJ. ZIUA CEA MAI LUNGĂ A LUI LAURENȚIU. Confundat cu unul dintre suspecții crimei de la Sibiu, încătușat și bătut, bărbatul din Dolj vrea acum să dea Poliția în judecată: „Mă împrumut de bani, dar nu-i las!”
Conflictul dintre cele două a continuat. În februarie 2018, Iorga a acuzat-o pe Kovesi, la Antena3, că a chemat-o în birou şi întrebat-o dacă nu poate urgenta dosarul unui fost ministru al cărui nume era vehiculat pentru postul de premier. Kovesi a negat că a avut loc o asemenea discuţie.
În 8 februarie 2018, DNA a trimis-o în judecată pe Iorga, acuzată că l-a ajutat pe omul de afaceri Florian Walter, care era urmărit internaţional şi cercetat de DIICOT, pentru a îngreuna cercetările şi tragerea la răspundere penală a acestuia. Ulterior, rechizitoriul întocmit de DNA Ploieşti a fost anulat de Instanţa supremă.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_05d531e06ad3b34fbf365690d75fbb1c.jpg)
FANATIK.RO
Ce alimente trebuie să dai de pomană de Sfântul Andrei. Nu trebuie să lipsească din pachete
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_73e47e647f20217dec1053456ddc009d.jpg)
Viva.ro
De necrezut! Saveta Bogdan, agresată în timpul unui spectacol: „Mi-a băgat mâna sub fustă și m-a pipăit pe fund…”
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_7bf85a99c562e4a0a6c1807b301df9ea.jpg)
TVMANIA.RO
Câți bani primește Irina Fodor pentru „America Express”. Gina Pistol avea un salariu mult mai mare
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/269_2b42b966f73e84ec288d6550b460d216.jpg)
GSP.RO
Dumitru Dragomir a intrat în direct și s-a războit cu Clotilde Armand, pentru că i-a trimis buldozerele la hotel: „De-aia m-au executat”
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_69156c3ea39319e137a92f00ab1f4765.jpg)
FANATIK.RO
De ce este căscatul contagios. Motivul pentru care apare, de fapt, acest fenomen
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/268_5723fd4665dae3c1eccc68c51df3ed21.webp)
Știrileprotv.ro
Prima imagine cu Cătălin Cherecheș în momentul capturării. Primarul fugar, plin de sânge pe față | FOTO
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/15_64557a1ef2ba34b5518965267c43dce6.jpg)
Unica.ro
Ovidiu Lipan Țăndărică se căsătorește la 70 de ani! Cine este și cum arată iubita artistului / FOTO
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/222_59ccd74971b5f7c4b5b17287a0ce1b9c.jpg)
Orangesport.ro
”Îmi pare rău că nu l-am ascultat pe domnul Nicu Gheară!”. Un fost internaţional ”îşi toarnă cenuşă-n cap” | EXCLUSIV
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_72d7597dcc8e6f3df2b317f81edeb52d.jpg)
Observatornews.ro
Tradiţii şi obiceiuri de Sfântul Andrei 2023. Când se pune busuioc sub pernă
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_32ebac7bf333cb8f91b6ad0b60fad210.jpg)
HOROSCOP
Horoscop 29 noiembrie 2023. Scorpionii este bine să se ocupe de ceea ce și-au propus, dar fără să exagereze cu limitele impuse
Citeste tot articolul
Sursa & Foto Credit- “www.libertatea.ro”
Știrile sunt preluate din google news de la ziare din Romania. Suntem un serviciu gratuit de indexare stiriilor. Informatiile si imaginile stirilor sunt exclusiv a ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. Nu suntem raspunzatori pentru continutul lor. Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra, contact: medialux85@gmail.com