miercuri, mai 14, 2025
spot_imgspot_img

Latest Posts

Primarul oraşului Mioveni, Ion Georgescu, a fost trimis în judecată de DNA


Primarul oraşului Mioveni, Ion Georgescu, aflat în arest preventiv, a fost trimis în judecată de procurorii Serviciului Teritorial Piteşti al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Potrivit informaţiilor postate pe portalul instanţelor de judecată, rechizitoriul a fost înregistrat la Tribunalul Argeş pe data de 27 noiembrie.

Inculpatul depusese anterior, la aceeaşi instanţă, o cerere de înlocuire a măsurii arestului preventiv, termenul de judecată fiind 28 noiembrie. De asemenea, la Tribunalul Argeş a fost înregistrată ulterior şi o solicitare a procurorilor anticorupţie de verificare a măsurilor preventive, termenul fiind pe 29 noiembrie.

Ion Georgescu se află în arest preventiv din 5 octombrie. Potrivit DNA, primarul fusese reţinut anterior într-un dosar privind comiterea infracţiunii de trafic de influenţă.

„În toamna anului 2022, suspectul Georgescu Ion (…) ar fi acceptat de la o persoană (martor în cauză) promisiunea remiterii unei sume de 30.000 euro, din care ar fi primit, în luna decembrie 2022, o primă tranşă de 10.000 euro, pentru a-şi exercita influenţa pe care ar fi pretins că ar avea-o asupra unor factori decidenţi din conducerea Spitalului Orăşenesc Mioveni, pentru ca aceştia să dispună angajarea unei rude a martorului pe un post de medic. Restul banilor urmau să fie remişi primarului, conform înţelegerii, după încadrarea efectivă a persoanei respective în unitatea medicală. Deoarece până în prezent primarul nu ar fi reuşit să-şi ţină ‘promisiunea’ făcută martorului, acesta din urmă i-ar fi cerut suspectului să-i restituie suma de 10.000 euro remisă anterior”, preciza un comunicat DNA transmis la acel moment.

Citește și


Ion Georgescu, suspendat din funcţia de primar al oraşului Mioveni

stiri romania

Conform aceleiaşi surse, în acest context, la data de 4 octombrie, în sediul primăriei oraşului Mioveni, Georgescu i-ar fi remis martorului suma de bani menţionată, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracţiunii.

Prefectul judeţului Argeş, Radu Perianu, a decis, pe 6 octombrie, suspendarea mandatului primarului oraşului Mioveni, în urma arestării preventive. 

Articol recomandat de sport.ro


Tragerea la sorți pentru EURO 2024, simulată de 1.000 de ori! Cu cine a picat România și până unde a ajuns

Tragerea la sorți pentru EURO 2024, simulată de 1.000 de ori! Cu cine a picat România și până unde a ajuns



Citeste tot articolul

Sursa & Foto Credit- “stirileprotv.ro”

Știrile sunt preluate din google news de la ziare din Romania. Suntem un serviciu gratuit de indexare stiriilor. Informatiile si imaginile stirilor sunt exclusiv a ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. Nu suntem raspunzatori pentru continutul lor. Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra, contact: medialux85@gmail.com

Latest Posts

spot_imgspot_img

Don't Miss

Stay in touch

To be updated with all the latest news, offers and special announcements.