Japoneza îndrăgostită de România: „Sunt o româncuță din Extremul Orient. Aici am învățat să fiu fericită” VIDEO

„Când am descoperit România, nu m-a mai interesat nimic altceva“

Ayako a
ajuns în România printr-o întâmplare care, așa cum îi place să recunoască, i-a
schimbat soarta, în urmă cu 27 de ani.

„Iubesc foarte mult România, am
descoperit-o pe când aveam 25 de ani. Prima dată am venit aici în 1995, doar cu
un rucsac în spinare. Și m-am îndrăgostit instantaneu!“, recunoaște Ayako
într-un interviu marca „Weekend Adevărul“.

Deși stă de
atâta vreme în țara noastră, de puțin timp a început să vorbească despre ea,
despre pasiunea pentru România, despre viața departe de casa în care s-a
născut. Iar când o face, există atât de multă recunoștință în glas față de țara
care a adoptat-o, încât este greu să nu te lași impresionat: „În copilărie și
în tinerețe, am practicat foarte mult sport, la început baschet, apoi înot,
ciclism, tenis, schi… Eram înnebunită, până când am descoperit România,
moment în care nu m-a mai interesat nimic altceva, decât să aflu cât mai multe
despre această țară“.

Totul a
pornit de la un coleg de serviciu, un globetrotter care pleca deseori în călătorii peste hotare. „Mergea singur peste tot, doar cu un rucsac în spinare. Prefera
țările mai puțin dezvoltate, precum India, Nepal, în special cele din Asia. La
fiecare întoarcere ne povestea peripețiile de care avusese parte, ceea ce pe
mine mă fascina. M-am gândit deseori cum ar fi să mergi undeva departe, singur.
Lucram pe atunci într-o firmă de automatizări industriale…“, rememorează
Ayako.

De la articol la faptă

Următorul
pas a fost de a stabili destinația, iar hazardul a făcut ca într-o bună zi să
vadă într-un ziar local o știre despre România: „Nu mă pasiona deloc să merg în
Asia, mi se părea că e un pic prea periculos pentru o fată. Așa că mi-am
îndreptat atenția spre Europa. Atunci am văzut într-un ziar din Japonia un
articol despre România. Era după Revoluție, țara încă nu o ducea prea bine și
spera să atragă cât mai mulți turiști. Parcă a intrat ceva în mine“.

S-a dus
imediat la librărie și a cumpărat un ghid turistic despre România: „M-a
fascinat ce am citit. Căutam o țară în care să mă simt în siguranță. Am aflat
că în zona rurală a României voi avea surpriza să descopăr că localnicii îi
invită pe turiști la ei acasă, să mănânce și să doarmă. Mai scria că cei care
vor experimenta acest lucru vor avea parte de o amintire de neuitat!“. Lucru pe
care avea să-l certifice și ea însăși, ulterior.

„Limbajul universal al inimii“

În 1995, a
călătorit timp de două săptămâni prin România, cu trenurile CFR și, contrar
așteptărilor, i s-a părut o experiență extrem de încântătoare: „Mi-a plăcut
foarte mult! Până la 25 de ani nu mai văzusem astfel de trenuri, nici nu-mi
imaginam că există așa ceva. Pe atunci trenurile românești mergeau mai rapid
decât acum! Trenurile din Japonia, de obicei, nu sunt compartimentate. Cele
românești mi s-au părut foarte interesante, iar scaunele erau foarte comode,
chiar dacă arătau atât de vechi“.

Din
București a plecat cu trenul spre Moldova, cu destinația Mănăstirea Agapia, lângă
Târgu Neamț. O alegere deloc întâmplătoare: știa că lăcașurile de cult din
România oferă cazare turiștilor, după cum aflase de la un japonez căsătorit cu
o româncă, alături de care călătorise în avion pe drumul spre România.

Ayako Funatsu creatoarea brandului Natsuko și florile sale Foto Cristian Geamăn

„Pe
atunci nu vorbeam o boabă română și nici engleză nu prea știam. Dar oamenii
n-au ținut cont de acest neajuns. Țin minte că am nimerit în compartiment cu
niște români care mergeau, parcă, la Târgu Frumos. Au deschis un pachet cu
roșii, castraveți și ce mai aveau ei de mâncare și mi-au dat și mie. Gestul lor
m-a uimit! Mai apoi aveam să constat că peste tot românii erau foarte
prietenoși, chiar dacă nu le vorbeam limba și nu înțelegeam nimic din ce îmi spuneau. Am ajuns la concluzia că fără să le știi limba poți comunica foarte bine cu oamenii de aici“, și-a amintit Ayako despre prima impresie legată de ospitalitatea românească.

„Nu știu cum, probabil așa prin inimă, prin limbajul
universal al inimii, al sentimentelor, se poate comunica foarte ușor cu
românii!”, a mai menționat aceasta. 

Prietenii pe viață legate într-o rată

La Agapia a
înnoptat în chilia unei călugărițe. „Am avut o experiență foarte frumoasă. Nu
înțelegeam nimic din ce vorbeau măicuțele, dar m-au servit cu mămăligă despre
care nu știam nimic la vremea respectivă. Îmi amintesc și prima seară, era
noapte târziu și aveam nevoie să merg la toaletă, iar măicuța m-a invitat să o
urmez afară. Eram tare nedumerită…“, a mai povestit râzând Ayako.

A vrut morțiș,
prima dată când a ajuns în România, să vadă cinci mănăstiri din Bucovina. A
ajuns la Suceava și la Rădăuți unde a întâlnit români cu care avea să lege
prietenii pe viață: „De la Suceava la Rădăuți am folosit autobuzul. Am vrut să
văd Voronețul, Moldovița, Sucevița, dar nu știam cum să ajung. În autobuz m-am
împrietenit cu o tânără, Geanina. I-am arătat harta pe care o aveam, cu locurile
unde doream să ajung. Așa ne-am înțeles. Ea vorbea româna și franceza. Cu toate
acestea, m-a convins să o urmez. M-a dus acasă, cu sora ei, m-au servit cu
roșii, castraveți, salam și acolo am băut pentru prima dată ceai de tei. Mi s-a
părut atât de bun!“.

Curiozitatea
gazdelor mai apoi avea să i se pară stânjenitoare: „Au început să mă întrebe
despre ce fac în Japonia, unde stau, cât câștig, ceea ce mi s-a părut, recunosc,
straniu, pentru că astfel de lucruri în cultura japoneză nu se discută, sunt
considerate detalii intime. Mai târziu aveam să mă acomodez și cu aceste lucruri
și să înțeleg că fac parte din cultura românească și chiar să-mi placă
interesul acordat“.

„Nu concep viața fără pufuleți“

Deși
familia Geaninei a tot insistat să rămână, Ayako a decis să-și vadă mai
departe de drum: „Aveam tren spre Baia Mare, așa că am fost nevoită să mă scol
la 1.00 noaptea. Toată lumea s-a trezit odată cu mine, mama ca să-mi facă
pachet cu mâncare să am pe drum, Geanina ca să mă însoțească. M-a șocat când am
văzut că urcă cu mine în trenul spre Suceava“.

Ayako Funatsu la un eveniment în care ia a întâlnit chimonoul ARCUB Foto Lidia Vișan

De acolo
trebuia să ia un alt tren și noua prietenă a vrut să se asigure că nu se va
rătăci: „Nu mai simțisem niciodată până atunci ceva asemănător. N-am cum să uit
așa ceva, a fost și motivul pentru care am vrut să mă întorc în România și în
următorul an“.

Și în
autobuzul care mergea de la Baia Mare spre Sighetu Marmației și Borșa și-a
făcut prieteni, folosindu-se de același „limbaj al inimii”: „Frumoase locuri!
Apoi am coborât spre București prin Cluj, Sighișoara și Brașov. Mi-au plăcut
Maramureșul în mod deosebit și Clujul, unde o studentă mi-a dat ca amintire un
pandantiv sub formă de inimioară. La Sighișoara am găsit cazare direct în gară,
acolo am mâncat pentru prima dată în viața mea zacuscă de vinete. Sunt vinete
și în Japonia, dar nu le preparăm în acest mod. Tot de atunci mi-au rămas în
minte și pufuleții, se găseau la toate chioșcurile. La început nu mi-au plăcut,
dar acum nu-mi concep viața fără pufuleți“.

Tot din
prima călătorie prin România i-a rămas în minte și apa carbogazoasă: „N-am
găsit pe nicăieri apă plată, peste tot era doar apă carbogazoasă. Mi-a fost
foarte greu, pentru că noi în Japonia consumam doar apă plată…“.

„Nu găsești nicăieri o ospitalitate precum a românilor“

Timp de
cinci ani s-a tot întors în România, până să ia decizia de a se stabili în țara
noastră. Găsea de fiecare dată un prilej ca să tot revină, captivată de felul
de a fi al românilor și de obiceiurile tradiționale – când pentru un botez, când
pentru o nuntă ori vreo sărbătoare.

„Mi-au plăcut tare mult petrecerile din
România, nu știam că distracția ține aici o noapte întreagă. În Japonia totul
se termină în trei ore. La nunta Geaninei am văzut pentru prima dată obiceiul «strigatul darului». Au închiriat un restaurant și timp de o
săptămână s-a tot preparat mâncare și s-au făcut pregătirile necesare.
Prietenele mele și familiile lor au fost motivul principal pentru care am tot
revenit“, a mai recunoscut japoneza îndrăgostită de România.

În 2000 s-a
stabilit definitiv în România, iar în acești 23 de ani a părăsit țara rareori,
fapt ce o îndreptățește să spună: „Nu găsești nicăieri în lume o ospitalitate precum
a românilor. Și acum, ca și atunci, gândesc la fel, mă uimește generozitatea extremă
a românilor. Așa am simțit și simt peste tot pe unde mă duc”.

Ghid pentru japonezi în numele României

Când s-a
decis să se mute definitiv în România lucra de 12 ani la aceeași firmă în
Japonia: „Mi-a plăcut atât de mult în România și m-am tot gândit cum ar fi
viața mea aici. Așa că am început să caut mai întâi un job“.

În afara
surorii gemene care a susținut-o foarte mult, nu prea mai avea pe nimeni în
Japonia, pentru care să merite să rămână. Părinții divorțaseră pe când avea opt
ani, iar mama i s-a îmbolnăvit câțiva ani mai târziu și a murit pe când Ayako
avea doar 16 ani. După un preaviz neoficial de trei luni, o perioadă suficientă
pentru găsirea unui înlocuitor, în 1999, a găsit un post într-o agenție de
turism din București. Acolo a lucrat timp de cinci ani și jumătate, perioadă în
care vara le arăta turiștilor japonezi, dar și presei din țara sa, cât de
frumoasă este România, iar iarna colinda târgurile de Crăciun din Europa.

Ayako Funatsu la Târgul de Turism al României Foto Arhiva personală

„Trăind în România, am învățat că orice se poate face de la zero“

Deși e
modestă, Ayako vorbește româna cursiv și extrem de corect. Învățarea
limbii române a început încă de când era în Japonia: „Era o doamnă la noi care
terminase facultatea în București, nu știu dacă mai trăiește astăzi, dar ea a
fost cea care a lansat un mic ghid de româno-japoneză, care mie mi-a prins
foarte bine. Învățam în fiecare zi, în timp ce făceam naveta la serviciu. Am
memorat tot, fără să știu gramatica“.

Despre
română recunoaște că este foarte complicată, dar și „o limbă tare frumoasă“: „Gramatica
românească este foarte strictă. În japoneză este mai ușor, spre exemplu forma
verbului nu se modifică în funcție de persoană, nu există singular ori plural,
genul feminin, masculin ori neutru… Și cred că cel mai bun profesor de limba
română este copilul, pentru că el întotdeauna te atenționează când ai greșit,
în timp ce adulții sunt prea permisivi“.

O altă calitate pe care a remarcat-o
la români este și capacitatea uimitoare de a îndura: „Nu știu de unde aveți
atâta răbdare…“.

Lecția creativității

Cea mai
importantă lecție pe care a primit-o, de când este în România, este aceea că
poate face singură un lucru de la cap la coadă.

„În Japonia, dacă vrei să
creezi ceva, ai piesele gata și nu trebuie decât să le asamblezi. Fiecare om este
specializat în ceva, nu face un produs de la început până la sfârșit, ca în
România. Aici am învățat să mă descurc, să inventez o cale, o soluție pentru
orice problemă. Traiul din România m-a învățat să am mai multă creativitate, să
mă pot folosi de tot ce este în jurul meu pentru a realiza ce am nevoie. Nu mai
am nicio frică, mă pot descurca cu orice. Trăind în România, am învățat că
orice se poate face de la zero. Această putere mi-a dăruit-o România!“, a mai
susținut creatoarea brandului Natsuko, expat în România.

Despre
români are numai cuvinte de laudă: „Sunt oameni extrem de pricepuți, găsesc
mereu o soluție pe ultima sută de metri și nu se sperie când nu iese totul cum
sperau. Japonezii planifică orice, în cel mai mic detaliu, cu mult timp
înainte, sunt extrem de minuțioși și perfecționiști. Românii merg pe principiul
«merge și așa», care pentru mine arată de fapt puterea lor creatoare. Cunosc și
înțelesul negativ al acestei expresii, dar eu văd partea bună“.

Un aspect
remarcat nu doar la români, ci la europeni în general, este curiozitatea legată
de apartenența la religie a unui om. În Japonia acesta este considerat un
subiect tabu. S-a obișnuit și cu acest lucru, la fel cum a aderat la credința
ortodoxă fără să fie botezată: „Merg la biserică și de obicei nu lipsesc la
slujbele de sărbători. Mi-am dat seama că dacă plec din România în perioada
marilor sărbători, simt că-mi lipsește ceva. Mi s-a întâmplat în 2017, când am
plecat de Revelion la sora mea. Pe atunci locuia în Thailanda cu familia. Mi-a
lipsit întreaga distracție din România“.  

Ayako Funtasu creatoarea brandului Natsuko Foto Arhiva personală

Pe lângă
Maramureș și Bucovina, Ayako s-a îndrăgostit de un sat din apropierea
Bucureștiului, aflat la mai puțin de 40 de kilometri distanță: „La Comana, în
Giurgiu, este un loc de vis care se numește «Moara de hârtie» și un sat al
meșteșugurilor, de basm. Înainte spuneam că eu sunt bucovineancă, dar după ce
am descoperit acest loc, în 2010, m-am îndrăgostit iremediabil. Și acolo mi-am
făcut prieteni. Nici nu știi când trece timpul în acest loc de vis“. Acolo,
Ayako Funatsu predă origami din 2017 și între timp a devenit creatoare brand Natsuko.

„România m-a învățat să fiu fericită, să trăiesc cu adevărat!“

„Mă simt
foarte bine în România, pielea mea se simte bine aici. Este atât de multă
energie pozitivă. E foarte important să te simți bine în locul în care
trăiești. De ce am ales să rămân aici? Pentru că România m-a învățat să trăiesc
cu adevărat, să fiu fericită!“, a mai spus Ayako, recunoscând că de când și-a
deschis propriul business, în 2018, nu a mai plecat în Japonia.

Ne-a dezvăluit
și sentimentul care-i încearcă pe străini în România, o trăire
care vine de demult, care pare uitată, un fel de déjà vu, de parcă ar mai fi
trăit aici într-o altă viață: „Este un sentiment foarte cald, de siguranță. Și
în Japonia oamenii sunt buni, dar acolo nu simt ce am simțit aici. Nu prea pot
descrie în cuvinte. Spre exemplu, am constatat la români că nu-i fac niciodată
pe străini să se simtă însingurați, departe de casă, ci din contră. Eu nu m-am
simțit niciodată singură în acești ani“.

Și pentru că iubește atât de tare
cultura românească, ori de câte ori are ocazia Ayako Funatsu cântă romanțe
românești și recită din poeziile lui Eminescu. Îi citește pe Ion Creangă și
Anton Pann și susține că știe mai multă istorie românească decât japoneză.