joi, decembrie 12, 2024
spot_imgspot_img

Latest Posts

Estimare: Puterea instalată în parcurile fotovoltaice din România se va dubla, anul viitor | Economie


Puterea instalată în parcurile fotovoltaice din România va depăşi 4 Gigawaţi, arată estimările unei firme care activează în domeniul energiei.

Puterea instalată în parcurile fotovoltaice din România se va dubla, anul viitor, şi va depăşi 4 Gigawaţi, arată estimările unei firme care activează în domeniul energiei.

Este echivalentul a aproape trei reactoare nucleare de la Cernavodă, au explicat reprezentanţii companiei, care amintesc că anul acesta au fost instalate panouri solare cu o putere de peste o mie de megawaţi, în investiţii totalizând aproximativ un miliard de euro.

Tendinţa se va menţine şi la anul, iar principalii investitori vor fi marile companii producătoare de energie, fondurile de investiţii şi dezvoltatorii de parcuri fotovoltaice.

Acestora li se adaugă persoanele fizice, în condiţiile în care peste 660 de parteneri şi investitori au cumpărat, anul acesta, puterea instalată în parcuri fotovoltaice, prin portalul EnergiePentruToţi, se mai arată în studiul citat.



Citeste tot articolul

Sursa & Foto Credit- “www.romania-actualitati.ro”

Știrile sunt preluate din google news de la ziare din Romania. Suntem un serviciu gratuit de indexare stiriilor. Informatiile si imaginile stirilor sunt exclusiv a ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. Nu suntem raspunzatori pentru continutul lor. Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra, contact: medialux85@gmail.com

Latest Posts

spot_imgspot_img

Don't Miss

Stay in touch

To be updated with all the latest news, offers and special announcements.