Paisprezece angajaţi ai unui aeroport de pe insula spaniolă Tenerife au fost arestaţi, fiind suspectaţi că au furat bunuri estimate la aproape două milioane de euro din bagajele pasagerilor, a anunţat Garda civilă, relatează AFP, preluat de Agerpres.
Printre bunurile furate se aflau 29 de ceasuri de lux, 22 de smartphone-uri de ultimul tip şi 120 de bijuterii sustrase de la călători de mai multe cetăţenii pe aeroportul situat în sudul acestei insule din arhipelagul Canare, a precizat aceasta într-un comunicat.
Garda civilă îi suspectează pe cei 14 angajaţi că au vândut în magazine şi alte bunuri furate. Alţi douăzeci de angajaţi ai aeroportului şi 27 de bijutieri de pe insulă se află de asemenea în vizorul anchetatorilor.
Operaţiunea a fost declanşată după o serie de plângeri din partea călătorilor.
Furturile s-au produs când bagajele se aflau în cala avioanelor. Potrivit anchetatorilor, suspecţii forţau valizele pentru a fura obiecte de valoare atunci când nu erau văzuţi de pasageri sau de alţi angajaţi.
Ei ascundeau apoi obiectele furate în buzunare cusute în interiorul hainelor sau în vestiarele lor din cadrul aeroportului, a precizat Garda Civilă.
Aeroportul Tenerife Sud a primit 10,8 milioane de pasageri în 2022, ceea ce face să fie al şaptelea aeroport al Spaniei, potrivit operatorului aeroportuar Aena. Tenerife, cea mai mare insulă din Canare, este foarte apreciată de turiştii din Europa de Nord.
Sursa foto: Shutterstock
Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »
Citeste tot articolul
Sursa & Foto Credit- “www.wall-street.ro”
Știrile sunt preluate din google news de la ziare din Romania. romaniaexpres.ro este un serviciu gratuit de indexare stiriilor. Informatiile si imaginile stirilor sunt exclusiv a ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. romaniaexpres.ro nu este raspunzator pentru continutul lor. Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra, contact: medialux85@gmail.com
Cititi Termeni si Conditii