miercuri, aprilie 23, 2025
spot_imgspot_img

Latest Posts

Statele Unite au devenit cel mai mare producător de petrol din istorie


Renunțarea la combustibilii fosili sună bine pe hârtie, dar datele arată că ar putea fi doar un deziderat nobil. De fapt, anul acesta, Statele Unite au ajuns să producă mai mult petrol decât orice altă țară în istorie.

Potrivit datelor Administrației Informațiilor privind Energia din Statele Unite (eia), în ultimele săptămâni acestui an, producția SUA de petrol și condensat a ajuns la 13,3 milioane de barili pe zi, un nivel nemaiatins vreodată în lume. Practic, din toamna anului trecut americanii au produs constant peste 12 milioane de barili pe zi, iar toamna aceasta s-a depășit pragul de 13 milioane, care mai fusese atins pentru scurt timp în primul trimestru al lui 2020, arată datele eia. După acel record din timpul administrației Trump, producția a scăzut nu din motive tehnice sau din grijă pentru mediu, ci din cauza pandemiei, care a redus masiv cererea de petrol.

Rusia i-a depășit pe saudiți, Brazilia a intrat în top 5

Ca termen de comparație, Arabia Saudită produce sub 9 milioane de barili pe zi, după ce și-a redus voluntar producția, care la începutul anului depășea 10 milioane. Dar saudiții nu au atins niciodată nivelul realizat acum de americani: recordul lor, atins în aprilie 2020, a fost de 11,6 milioane. Rusia i-a depășit și ea pe saudiți, cu o producție de aproape 9,5 milioane de barili pe zi, dar care urmează să fie redusă, deoarece altfel există riscul să vândă în pierdere.

Pe locul 4 mondial este Irakul, cu 4,3 milioane de barili pe zi, urmat de China, care a trecut și ea de pragul de 4 milioane. Brazilia, cu un record de 3,6 milioane, a depășit Emiratele Arabe Unite și Iranul anul acesta….



Citeste tot articolul

Sursa & Foto Credit- “www.wall-street.ro”

Știrile sunt preluate din google news de la ziare din Romania. Suntem un serviciu gratuit de indexare stiriilor. Informatiile si imaginile stirilor sunt exclusiv a ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. romaniaexpres.ro nu este raspunzator pentru continutul lor. Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra, contact: medialux85@gmail.com

Cititi Termeni si Conditii

Latest Posts

spot_imgspot_img

Don't Miss

Stay in touch

To be updated with all the latest news, offers and special announcements.