vineri, iulie 19, 2024
spot_imgspot_img

Latest Posts

Autostrada Unirii, ţinută pe dreapta: Cinci ani pe hârtii oficiale şi niciun metru de asfalt

Autostrada Unirii, ţinută pe dreapta: Cinci ani pe hârtii oficiale şi niciun metru de asfalt



A8 este „salvată” totuşi de lotul Mirceşti-Paşcani al „surorii” A7, aflat deja în şantier şi care se termină în traseul Autostrăzii Unirii. Acea intersecţie de la sud de Paşcani va fi primul fragment de A8 finalizat. Ceilalţi 310 km din A8 sunt în diverse stadii: de la proiectare, între Prut şi Moţca, până la emiterea ordinului de începere a lucrărilor, pentru Moţca-Tg. Neamţ.

Autostrada Unirii, ţinută pe dreapta: Cinci ani pe hârtii oficiale şi niciun metru de asfalt

De fapt, există un punct pe acest traseu unde s-a făcut ceva până acum: intersecţia complicată – turbionul, cum a început să i se spună – a viitoarei A8 cu actuala A7. 

Autostrada Moldovei este deja în lucru pe toată lungimea ei iar ultimul lot, Mirceşti-Paşcani, pentru care autorizaţia de construcţie a fost emisă la începutul acestui an, se termină pentru moment în această intersecţie. A7 va continua spre Suceava şi Siret, tronsoane care sunt încă în faza realizării documentaţiei.

Între timp, ieri, guvernul a emis hotărârea care dă undă verde procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată, alături de cele din proprietatea publică a statului, respectiv a unităţilor administrativ-teritoriale aflate pe coridorul A7 Mirceşti-Paşcani.

Autostrada Unirii, ţinută pe dreapta până trec alte proiecte în faţă

În aceeaşi şedinţă, a fost adoptată şi hotărârea similară pentru drumul expres Oradea-Arad, care a depăşit în viteză sectorul montan al A8, blocat strategic în comisii, apoi la Ministerul Finanţelor, ba chiar şi la Monitorul Oficial – căruia i-au trebuit 9 zile ca să publice hotărârea privind indicatorii tehnico-economici, pe baza căreia se poate lansa licitaţia pentru atribuirea contractului de proiectare şi execuţie.

De remarcat că, în vreme ce proiectul drumului Bihor-Arad a trecut în viteză de tronsonul montan al A8, Autostrada Litoralului, un segment de 30 km care va lega centura Constanţei de staţiunile Neptun, Olimp etc. şi care a trecut rapid prin comisiile guvernamentale, a ajuns şi ea în etapa adoptării hotărârii de guvern şi are şanse să intre în licitaţie înaintea A8.

Cum principiul obţinerii finanţării este „primul proiect venit, primul servit”, rămâne de văzut dacă cei 159 km de traseu montan din A8 vor mai prinde ceva din banii Programului european de Transport.

A8 montan: între contestaţii şi aşteptări

Nici pe cele două capete nu a început încă nimic. Cel de la Moţca spre Tg. Neamţ, deşi atribuit încă din septembrie, nu a primit încă ordinul de începere (termenul pentru proiectare şi execuţie fiind doi ani şi jumătate).

Pe Tg. Mureş-Miercurea Nirajului, Strabag a contestat cu succes atribuirea lucrărilor turcilor de la Nurol, astfel că evaluarea ofertelor continuă. Riscul aici este ca lucrările să se scumpească, banii venind din partea de împrumut a PNRR.

Citește mai multe pe Ziarul de Iași.





Citeste tot articolul

Sursa & Foto Credit- “newsweek.ro”

Știrile sunt preluate din google news de la ziare din Romania. Suntem un serviciu gratuit de indexare stiriilor. Informatiile si imaginile stirilor sunt exclusiv a ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. romaniaexpres.ro nu este raspunzator pentru continutul lor. Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra, contact: medialux85@gmail.com

Cititi Termeni si Conditii

Latest Posts

spot_imgspot_img

Don't Miss

Stay in touch

To be updated with all the latest news, offers and special announcements.