vineri, iulie 19, 2024
spot_imgspot_img

Latest Posts

Cazul șocant al unui fotbalist al Chindiei


”Luna minciunilor”, cum spun jucătorii Chindiei, e aproape să se încheie la Târgoviște, cu promisiuni neonorate ale președintelui clubului, Lorin Petrescu, scandaluri și tensiuni în vestiar, interdicții la transferuri și noi memorii la Camera Națională de Soluționare a Litigiilor din Federația Română de Fotbal.

Președintele ar fi transmis inițial că se va achita un salariu înaintea meciului cu Concordia Chiajna (1-1), din 3 decembrie 2023. Ulterior, pentru câteva zile, Petrescu și-a schimbat radical discursul: a anunțat că banii ar fi intrat în conturile jucătorilor doar după meci, și asta în cazul în care echipa ar fi câștigat ultimul joc oficial din campionat în 2023. S-a terminat 1-1, remiză care a lăsat-o pe Chindia pe un jenant loc 11, iar fotbaliștii n-au primit niciun leu nici până acum, aproape de Ajunul Crăciunului.

”De la o zi la alta, ne-a tot amânat. Ne spunea că merge să vorbească el cu autoritățile, să fie alocați niște bani. Avem mesajele, avem printscreen-uri, avem tot. Măcar de ne-ar fi spus clar, băi oamenilor, nu avem de unde, nu să ne duci cu zăhărelul așa, avem și noi familii, copii, rate la bănci”, au vorbit, pentru Liga2.ro, surse din vestiar, sub protecția anonimatului, cunoscut fiind faptul că actuala conducere, dar și asociații de la Chindia sunt răzbunători când vine vorba de ieșiri în presă ale celor din…



Citeste tot articolul

Sursa & Foto Credit- “www.prosport.ro”

Știrile sunt preluate din google news de la ziare din Romania. Suntem un serviciu gratuit de indexare stiriilor. Informatiile si imaginile stirilor sunt exclusiv a ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. romaniaexpres.ro nu este raspunzator pentru continutul lor. Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra, contact: medialux85@gmail.com

Cititi Termeni si Conditii cunews.ro/termeni-si-conditii-pentru-acu-news//”>Cititi Termeni si Conditii

Latest Posts

spot_imgspot_img

Don't Miss

Stay in touch

To be updated with all the latest news, offers and special announcements.