marți, aprilie 29, 2025
spot_imgspot_img

Latest Posts

Migranții din Marea Britanie își vor putea chema familiile la ei doar dacă vor câștiga peste 38.700 de lire sterline pe an din 2025



stiri romania

Migranții trebuie să câștige 38.700 de lire sterline pe an pentru a-și putea duce familia în Marea Britanie de la începutul anului 2025, a spus premierul britanic Rishi Sunak, citat de BBC.

Creșterea de la nivelul actual de 18.600 de lire sterline a fost anunțată la începutul acestei luni și trebuia să intre în vigoare în primăvara anului 2024.
Cu toate acestea, guvernul a dat înapoi și acum spune că creșterea va avea loc în două etape.

În primăvara anului viitor, pragul va crește la 29.000 de lire sterline, iar la 38.000 de lire – abia în 2025.

„Principiul este absolut corect: dacă oamenii aduc persoane aflate în întreținerea lor în această țară, ca parte a familiei lor, trebuie să fie capabili să-i întrețină”, a spus Sunak.

„Facem exact ce am spus că o să facem, dar în două etape. Nivelurile de migrație sunt mult prea mari. Trebuie să scadă”, a mai spus el.

Estimările oficiale arată că migrația netă – diferența dintre numărul de persoane care vin și al celor care părăsesc Regatul Unit – a crescut la o cifră-record de 745.000 în 2022.

În încercarea de a reduce numărul migranților, guvernul a anunțat la începutul acestei luni că va schimba regulile pentru vizele pentru familie, împreună cu alte măsuri, inclusiv aceea că muncitorii străini trebuie să câștige cel puțin 38.700 de lire sterline pentru a se califica pentru o viză de muncitor calificat din Regatul Unit.

Statisticile oficiale arată că 82.395 de vize legate de familie au fost eliberate anul acesta până în septembrie – 79% partenerilor, 13% copiilor și 8% altor rude.

Editor : M.B.



Citeste tot articolul

Sursa & Foto Credit- “www.digi24.ro”

Știrile sunt preluate din google news de la ziare din Romania. Suntem un serviciu gratuit de indexare stiriilor. Informatiile si imaginile stirilor sunt exclusiv a ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. romaniaexpres.ro nu este raspunzator pentru continutul lor. Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra, contact: medialux85@gmail.com

Cititi Termeni si Conditii

Latest Posts

spot_imgspot_img

Don't Miss

Stay in touch

To be updated with all the latest news, offers and special announcements.