În noaptea de Revelion, românii țin cont de foarte multe obiceiuri și superstiții care sunt menite să aducă noroc, sănătate și prosperitate în noul an. Cu toate acestea, psihologii susțin că există alte metode prin care ne putem asigura un an prosper.
Obiceiuri noaptea dintre ani SURSĂ FOTO Shutterstock
Conform psihologilor, există o mulţime de
alte lucruri de care oamenii trebuie să ţină cont, în noaptea dintre ani, în
afară de superstiţii. Trasarea unor obiective realiste pentru următoarele 12
luni şi îndeplinirea lor pe cât posibil ne-ar putea asigura un an lipsit de
dezamăgiri.
„Să ne setăm obiective realiste pentru noul an”
,,Faptul că purtăm roșu în noaptea de Revelion, că mâncăm
struguri sau alte lucruri de genul acesta nu schimbă cu nimic viitorul. Este
important ca, la trecerea dintre ani, să fim împăcați cu noi înșine, să tragem
linie și să vedem câte dintre obiectivele propuse au fost duse la bun sfârșit.
Totodată, trebuie să ne setăm obiective realiste pentru noul an și să încercăm,
pe cât posibil, să le îndeplinim. Nu este bine să ne lăsăm la voia întâmplării,
în mâna norocului. Dacă ne bazăm pe superstiții, este posibil să avem parte de
un an dezamăgitor“, a precizat pentru „Weekend Adevărul“ Andreea Coman,
psiholog clinician.
Chiar dacă faptul că ţinem cont de
superstiţii nu ne asigură reuşite în noul an, psihologii susţin că acestea pot
juca un rol important în vieţile anumitor oameni, care pot căpăta încredere în
momentul în care ştiu că au făcut tot ce a fost posibil din acest punct de
vedere.
,,Cum am spus, un aliment consumat, un obiect vestimentar purtat nu au
puterea de a schimba destinul, de a ne asigura faptul că vom avea un an plin de
reuşite. Cu toate acestea, este bine ca persoanele care cred în aceste
superstiţii să le urmeze în continuare. Nu este dăunător, iar acest lucru le
poate oferi siguranţă, încredere că au făcut tot ce este posibil pentru a avea
parte de un an mai bun“, a adăugat psihologul clinician.
,,Pentru sănătate mergem la medic, nu ne încredem în superstiţii”
O mulţime de obiceiuri sunt menite să ne
asigure sănătate, bani şi reuşite pe toate planurile în noul an. Cu toate
acestea, psihologii susţin că nu este sănătos să ne încredem în ele, mai ales
când vine vorba despre sănătate.
,,Există metode prin care ne putem asigura că
suntem sănătoşi, nu trebuie să ne încredem în superstiţii. Ne putem monitoriza
starea de sănătate cu ajutorul analizelor, putem face sport, puteam avea grijă
la alimentaţie. Există o mulţime de surse din care ne putem informa pentru a ne
îmbunătăţi starea de sănătate. Deci, pentru sănătate mergem la medic, nu ne
încredem în superstiţii. Deci, ascultăm sfatul unui medic, sfatul unui
nutriţionist şi încercăm să facem sport“, a mai spus psihologul.
Haine noi de Anul Nou
Una dintre superstiţiile celebre, care se
leagă de noaptea dintre ani, se referă la vestimentaţie. Se spune că hainele
noi, dar şi cele de culoare roşie, dacă sunt purtate în noaptea dintre ani,
aduc noroc în dragoste, dar şi pe plan financiar. Astfel, obiectele noi vor
alunga necazurile şi dezamăgirile înfruntate în anul care tocmai s-a încheiat,
aducând sănătate, fericire şi noroc.
Există o mulţime de superstiţii şi când
vine vorba despre alimentaţie. Tradiţia spune că noul an trebuie să te găsească
cu un pahar plin în mână, astfel, vei avea parte de belşug tot anul. Fie că
este vorba despre şampanie sau suc, trebuie doar să bei paharul până la fund şi
toate dorinţele se vor îndeplini. Tradiţia mai spune că în noaptea dintre ani
trebuie să consumăm peşte – așa cum peștele
înoată prin apă, vei înota și tu prin toate necazurile din anul următor, fără
să te afecteze. Superstițioșii spun că trebuie să fie primul aliment pe care îl
consumi în noul an. Totodată, unii consideră că cei care consumă carne de pui
în noaptea dintre ani vor avea parte de ghinion în noul an.
Câte ţări, atâtea tradiţii
Nu doar românii ţin cont
de anumite superstiţii în noaptea dintre ani. Conform tradiţiei, în Italia, Anul Nou este întâmpinat printr-un obicei special, care constă în
a arunca pe fereastră obiecte vechi, simboluri ale anului care a trecut.
Astfel, obiecte de mobilier și haine ajung în stradă.
Spaniolii sunt și ei destul de superstițioși. Un obicei de Revelion
este să mănânci câte un bob de strugure la fiecare din cele 12 bătăi ale
ceasului care vestesc trecerea în noul an, acestea fiind dorințe pentru fiecare
lună a anului următor. Și portughezii fac
la fel, numai că locul strugurilor este luat de smochine.
Grecii dedică ziua
de Anul Nou Sfântului Vasile. Copiii își lasă încălțările lângă șemineu în
noaptea de Anul Nou, pentru a primi daruri de la Sfântul cel bun. Adulții
mănâncă ceva tradițional, vassilopitta, o prăjitură în care este pusă o monedă
din argint sau din aur. Cel care găsește monedă va avea noroc tot anul. În Scoția, Anul Nou este numit Hogmanay. În unele sate sunt aprinse suluri
de smoală, care apoi sunt lăsate să se rostogolească pe străzi. Astfel, anul
vechi este ars și celui nou îi este permis să vină.
Citeste tot articolul
Sursa & Foto Credit- “adevarul.ro”
Știrile sunt preluate din google news de la ziare din Romania. Suntem un serviciu gratuit de indexare stiriilor. Informatiile si imaginile stirilor sunt exclusiv a ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. romaniaexpres.ro nu este raspunzator pentru continutul lor. Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra, contact: medialux85@gmail.com
Cititi Termeni si Conditii