miercuri, aprilie 23, 2025
spot_imgspot_img

Latest Posts

Desene din laboratorul secret al pictorului Alexandru Ciucurencu, în licitaţia „Patrimoniului unui Anticar” » Arte plastice


Licitaţia „Patrimoniului unui Anticar”, eveniment ce va avea loc la 1 februarie, de la ora 19.00, la Palatul Cesianu-Racoviţă, cuprinde 170 de opere de artă. O colecţie de familie de desene realizate de Alexandru Ciucurencu (1903-1977), cel supranumit „Pictorul luminii”, va prezenta crochiuri adunate de medicul personal al artistului, o parte dintre ele primite cadou, o parte achiziţionate, anunţă Artmark.

„Talentul nu e mare lucru, deşi este, dacă nu e dublat de muncă şi de perseverenţa de a înţelege lucrurile. Talentul, probabil, este acea dragoste de muncă şi de a lucra, acel neastâmpăr interior. Dacă ar fi talentul, într-adevăr, aşa cum se înţelege azi, atunci ar însemna că nu trebuie să munceşti şi pe ce-ai pus mâna, gata, a ieşit. Ori lucrurile nu stau aşa. Cu rezultatele poţi să ai decepţii, cu munca nu”, spunea Alexandru Ciucurencu într-un interviu oferit în ultimii ani de viaţă.

Desene din laboratorul secret al artistului, precum „Nud”, „Studiu”, „Autoportret” ori „Ana”, pleacă de la preţuri de pornire de 200-300 de euro fiecare.

Alexandru Ciucurencu, unul dintre cei mai iubiţi pictori, atât de marii colecţionari, cât şi de elevii şi de discipolii săi, avea un adevărat cult pentru desen. Detalii foarte interesante despre modul său de lucru a oferit pictorul Mihai Sârbulescu, care participă şi el la această licitaţie, cu lucrarea intitulată „Castelul Reginei Maria la Balcic” (estimată la 1.000-1.600 de euro):

Citește și Arnold Schwarzenegger a vândut la licitaţie ceasul de lux pe care a uitat să-l declare la vamă

„Aceste desene sunt documente extraordinar de preţioase, pentru că opera de artă nu este doar tabloul realizat de artist, ci şi laboratorul său. Iar aceste desene îl arată pe Ciucurencu desenatorul. Şi contează foarte mult şi desenele, studiile, care sunt de multe ori făcute, aparent, doar pentru el. Michelangelo spunea că desenul este totul. Omul şi atunci când ară desenează. Ciucurencu spunea că desenul este construcţie. Cu gândul la aceaste două definiţii, înveţi să îţi construieşti viaţa ca pe un desen, cu fiecare detaliu. E important ca totul să fie…



Citeste tot articolul

Sursa & Foto Credit- “infocultural.eu”

Știrile sunt preluate din google news de la ziare din Romania. romaniaexpres.ro este un serviciu gratuit de indexare stiriilor. Informatiile si imaginile stirilor sunt exclusiv a ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. romaniaexpres.ro nu este raspunzator pentru continutul lor. Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra, contact: medialux85@gmail.com

Latest Posts

spot_imgspot_img

Don't Miss

Stay in touch

To be updated with all the latest news, offers and special announcements.