vineri, mai 24, 2024
spot_imgspot_img

Latest Posts

Guvernul va împrumuta 209.000.000 euro pentru proiectul “Temelii culturale” » Interne


Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, anunţă că Executivul a aprobat, în şedinţa de joi, un memorandum pentru contractarea unui împrumut de 209 milioane euro la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, pentru proiectul „Temelii culturale”.

Potrivit acestuia, proiectul vizează dezvoltarea patrimoniului cultural român. Astfel, va fi restaurată în totalitate şi modernizată clădirea Operei Naţionale din Bucureşti, va fi restaurată Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia şi va fi construit un corp nou pentru Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa”.

„Este vorba despre un memorandum aprobat de Guvern pentru contractarea unui împrumut de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, pentru proiectul ‘Temelii culturale’, care vizează salvarea unor monumente istorice şi/sau construirea de clădiri cu destinaţie culturală. Valoarea totală estimată a proiectului se ridică la 262 milioane euro, iar valoarea împrumutului contractat va fi de circa 209,6 milioane euro”, a precizat Constantin într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria. 

Citește și O stradă din Odesa va purta numele poetului Mihai Eminescu



Citeste tot articolul

Sursa & Foto Credit- “infocultural.eu”

Știrile sunt preluate din google news de la ziare din Romania. romaniaexpres.ro este un serviciu gratuit de indexare stiriilor. Informatiile si imaginile stirilor sunt exclusiv a ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. romaniaexpres.ro nu este raspunzator pentru continutul lor. Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra, contact: [email protected]

Latest Posts

spot_imgspot_img

Don't Miss

Stay in touch

To be updated with all the latest news, offers and special announcements.