miercuri, noiembrie 6, 2024
spot_imgspot_img

Latest Posts

Agitație politică în fieful lui Ionel Arsene, fostul baron de Neamț. Excluderi ciudate, demisii şi dezertări


În interiorul partidelor din Neamţ este mare frământare, acum fiind perioada în care se petrec importante „transferuri“ de la o formaţiune politică la alta, totul motivat de alegerile din acest an.

Foşti sau aleşi actuali, de mai mare ori mai mică anvergură, îşi negociază funcţiile la primării, în viitoarele consiliile locale sau la consiliul judeţean. Unii schimbă culoarea politică, evident „în folosul cetăţenilor“, pentru că o prevedere permite primarilor să candideze din partea unui partid, altul decât cel pe lista căruia a candidat, fără să îi înceteze mandatul.

La Piatra Neamţ, în prima zi a lunii martie 2024, viceprimarul Adrian Lehăduş, de la Pro România (dar cu simpatii social-democrate), şi-a pierdut dregătoria, pentru schimbare votând chiar unii consilieri PSD. Noul ales a fost un pesedist, Eduard Minuţ, dar acest lucru nu a fost pe placul lui Daniel Harpa, preşedintele PSD Neamţ, care a preluat funcţia după fuga în Italia a coruptului Ionel Arsene.

După cele petrecute în Consiliul Local Piatra Neamţ, Harpa a decis excluderea din formaţiune a noului viceprimar, dar şi a inspectorului general şcolar Florentina Moise, până nu demult o apropiată a lui Arsene, pe motiv că au încălcat disciplina de partid. În aceste condiţii, Eduard Minuţ a trecut la PNL, fiind zvonuri că şefa…



Citeste tot articolul

Sursa & Foto Credit- “www.ziarulevenimentul.ro”

Știrile sunt preluate din google news de la ziare din Romania. Suntem un serviciu gratuit de indexare stiriilor. Informatiile si imaginile stirilor sunt exclusiv a ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. romaniaexpres.ro nu este raspunzator pentru continutul lor. Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra, contact: medialux85@gmail.com

Cititi Termeni si Conditii

Latest Posts

spot_imgspot_img

Don't Miss

Stay in touch

To be updated with all the latest news, offers and special announcements.