vineri, mai 24, 2024
spot_imgspot_img

Latest Posts

Kievul, Răspuns Tăios Pentru Papa Francisc, După Propunerea Privind ,,steagul Alb”: ,,Drapelul Nostru Este Galben şi Albastru”


„Este foarte important să fim clari! Când vorbim despre al Treilea Război Mondial, ceea ce avem acum, trebuie să învăţăm lecţiile celui celui de-al Doilea Război Mondial”, a scris misiunea diplomatică ucraineană, într-un mesaj publicat pe reţelele de socializare, potrivit agenţiei spaniole de presă EFE.

„A vorbit atunci cineva serios despre negocieri de pace cu Hitler şi de steag alb pentru a-l mulţumi ? Deci, lecţia este una singură: dacă vrem să se termine războiul, trebuie să facem tot posibilul pentru a ucide Balaurul”, a mai afirmat ambasada ucraineană.

Precizările Vaticanului

Într-un interviu acordat radio-televiziunii elveţiene, din care sâmbătă au fost publicate deocamdată doar extrase, Papa Francisc a pledat pentru „negociere”, afirmând că acesta este un „cuvânt curajos”.

„Când vezi că eşti învins, că lucrurile nu merg bine, trebuie să ai curajul să negociezi”, a remarcat suveranul pontif. „Cred că cel mai puternic este acela care vede situaţia, se gândeşte la oameni şi are curajul steagului alb şi negociază. Iar astăzi se poate negocia cu ajutorul puterilor internaţionale. Cuvântul negociere este un cuvânt curajos” şi „a negocia nu înseamnă niciodată să te predai”, a explicat Papa Francisc.

REPORTAJ. Maria și Ioan, secretul unei căsnicii de 70 de ani – o poveste de dragoste cu iz de sat și vremuri stricte. „Eu mă duceam la o moară unde se făcea făină și ea venea cu niște oi”

Recomandări

REPORTAJ. Maria și Ioan, secretul unei căsnicii de 70 de ani – o poveste de dragoste cu iz de sat și vremuri stricte. „Eu mă duceam la o moară unde se făcea făină și ea venea cu niște oi”

După publicarea acestor extrase, biroul său de presă a precizat că Suveranul Pontif s-a referit la negociere, nicidecum nu a sugerat Ucrainei să se predea în faţa Rusiei, în urma confuziei provocate de folosirea în interviu a expresiei „steag alb”.

Papa a folosit această expresie „pentru a indica prin ea încetarea ostilităţilor, armistiţiul cu scopul de a negocia”, a clarificat purtătorul său de cuvânt, Matteo Bruni.

Replica tăioasă a lui Kuleba: ,,Nu vom înălța niciodată alte drapele”

În pofida acestor precizări, ministrul ucrainean de externe, Dmitro Kuleba, a criticat la rândul său declaraţiile Suveranului Pontif şi a promis că niciodată Kievul nu se va preda în faţa Moscovei.

„Drapelul nostru este galben şi albastru. Este drapelul sub care noi trăim, vom muri şi vom triumfa. Nu vom înălţa niciodată alte drapele”, a scris Kuleba pe reţeaua de socializare X, conform AFP.

„În ceea ce priveşte steagul alb, cunoaştem strategia Vaticanului în prima parte a secolului XX. Vă îndemn să evitaţi să repetaţi greşelile trecutului şi să sprijiniţi Ucraina şi poporul său în lupta pentru viaţă”, a adăugat șeful diplomației ucrainene, referindu-se în mod clar la perioada celui de-al Doilea Război Mondial şi la relaţiile Bisericii Catolice cu Germania nazistă.

Dezvăluiri. Administratorii Roșia Montană Gold Corporation, afaceri de sute de milioane de lei cu statul român. Doar cu Agenția de Cadastru au peste o sută de contracte

Recomandări

Dezvăluiri. Administratorii Roșia Montană Gold Corporation, afaceri de sute de milioane de lei cu statul român. Doar cu Agenția de Cadastru au peste o sută de contracte

Kuleba și-a mai exprimat în mesajul său speranţa că Suveranul Pontif „va găsi ocazia de a face o vizită canonică în Ucraina”.

Planul de pace propus de Rusia, la Istanbul, și respins de ucraineni

Moscova a susţinut de mai multe ori că este deschisă la negocieri cu Ucraina, dar a acuzat Kievul că sub influenţa aliaţilor săi occidentali, mai ales SUA, respinge orice dialog.

De asemenea, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a emis un decret care interzice orice tratative cu preşedintele rus Vladimir Putin.

Potrivit Moscovei, Occidentul l-ar fi determinat pe Zelenski să respingă acordurile convenite între Rusia şi Ucraina în aprilie 2022 la Istanbul.

La negocierile de pace desfăşurate atunci, Rusia a oferit Ucrainei încetarea invaziei în schimbul renunţării de către Kiev la orice ambiţii de aderare la NATO, a dezvăluit în noiembrie anul trecut David Arahamia, membru al delegaţiei ucrainene care a participat la acele negocieri, în prezent lider al grupului parlamentar al partidului Servitorul Poporului, formaţiunea politică a preşedintelui Zelenski.

Ruşii „erau pregătiţi să oprească războiul dacă acceptam neutralitatea şi ne angajam că nu ne vom alătura NATO. Acesta a fost punctul esenţial”, a precizat Arahamia.

Diana Şoșoacă, fără permis după ce a fost prinsă cu o viteză aproape triplă față de cea legală. A strigat apoi la polițiști. „Slugile sistemului”- VIDEO

Recomandări

Diana Şoșoacă, fără permis după ce a fost prinsă cu o viteză aproape triplă față de cea legală. A strigat apoi la polițiști. „Slugile sistemului”- VIDEO

Însă aceasta, a explicat el, ar fi necesitat revizuirea Constituţiei ucrainene şi, pe de altă parte, preşedintele Zelenski şi ceilalţi oficiali ucraineni nu aveau încredere că Rusia se va ţine de cuvânt, şi anume că nu va ataca din nou.

Ulterior, mai spune David Arahamia, premierul britanic de la acea vreme, Boris Johnson, a venit într-o vizită surpriză la Kiev şi a încurajat Ucraina „să nu semneze nimic” cu Rusia, ci „pur şi simplu să lupte”.

De atunci, nu au mai avut loc niciun fel de negocieri oficiale între Kiev şi Moscova.

Propunerea de pace a lui Zelenski

La finalul anului 2022, preşedintele Zelenski a enunţat un plan de pace care prevede retragerea tuturor trupelor ruse de pe teritoriul ucrainean, restabilirea frontierelor Ucrainei recunoscute internaţional şi crearea unui tribunal internaţional pentru judecarea crimelor de război ruseşti.

Moscova consideră aceste puncte ca fiind de fapt o cerere de capitulare, astfel că a respins planul şi a cerut Kievului să accepte pierderea peninsulei Crimeea, anexată încă din 2014, şi a celorlalte teritorii ucrainene ocupate de forțele ruse în urma invaziei declanșate în 2022.

În prezent, după eşecul contraofensivei ucrainene din vara trecută, armata rusă a revenit în ofensivă şi pune presiune pe toată linia frontului, profitând de deficitul de muniţii şi de efective cu care se confruntă armata ucraineană, în timp ce ajutorul american pentru Ucraina este în continuare blocat în Congresul SUA, iar Kievul încearcă să mobilizeze noi soldaţi pentru a înlocui pierderile şi a face măcar o rotaţie parţială a trupelor epuizate după doi ani de război.

Citiți și:

Foto: Profimedia Images

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul dintre Ucraina și Rusia


Google News
Urmărește-ne pe Google News





Citeste tot articolul

Sursa & Foto Credit- “www.libertatea.ro”

Știrile sunt preluate din google news de la ziare din Romania. Suntem un serviciu gratuit de indexare stiriilor. Informatiile si imaginile stirilor sunt exclusiv a ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. romaniaexpres.ro nu este raspunzator pentru continutul lor. Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra, contact: [email protected]

Cititi Termeni si Conditii

Latest Posts

spot_imgspot_img

Don't Miss

Stay in touch

To be updated with all the latest news, offers and special announcements.