marți, decembrie 3, 2024
spot_imgspot_img

Latest Posts

Mihai Bendeac, în Proces Cu Antena 1, După Ce A Plecat De La „iUmor”. Prima Decizie A Instanței


Disputa dintre Mihai Bendeac și Antena 1 s-a mutat în sala de judecată și au avut prima înfățișare în instanță la Tribunalul București, pe data de 6 martie 2024. Ceea ce părea a fi o simplă plecare din emisiunea „iUmor” s-a transformat într-un conflict juridic de amploare, iar instanța a început să evalueze argumentele ambelor părți.

În urmă cu aproximativ un an, Antena Group a inițiat o acțiune în instanță împotriva lui Mihai Bendeac, după ce acesta a decis să renunțe la rolul de jurat în cadrul emisiunii „iUmor”. Dosarul a fost înaintat la șase luni de la plecarea actorului din trust, potrivit cancan.ro.

La prima înfățișare, care a avut loc pe 6 martie 2024, reprezentanții celor două tabere s-au întâlnit în fața magistraților. Antena 1 a cerut ca dosarul să fie judecat de o altă secție a Tribunalului București, iar cererea a fost admisă de către instanță, astfel dosarul a fost declinat pentru soluționarea cauzei.

„Admite excepţiei necompetenţei materiale procesuale a secţiei a III-a civile a Tribunalului Bucureşti, invocată de reclamantă. Declină cauza, spre competentă soluţionare secţiei a VI-a profesionişti, a Tribunalului Bucureşti. Fără cale de atac. Pronunţată, astăzi, 06.03.2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei”, de arată în decizia instanței publicată pe Portalul Instanței de Judecată.

,,Războiul a început acasă”. Mamele și soțiile soldaților ruși ,,se iau la trântă” cu Kremlinul. Cine sunt femeile care se luptă cu Putin

Recomandări

,,Războiul a început acasă”. Mamele și soțiile soldaților ruși ,,se iau la trântă” cu Kremlinul. Cine sunt femeile care se luptă cu Putin

Procesul civil are ca obiect principal drepturile de autor și drepturile conexe. Dosarul a fost depus la Tribunalul București în data de 15 martie 2023, la scurt timp după ce au apărut speculații conform cărora Mihai Bendeac ar fi semnat cu postul concurent, PRO TV.

Mihai Bendeac – proces Antena 1Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 18

Ce spunea Mihai Bendeac despre demisia de la „iUmor”

Mihai Bendeac și-a surprins fanii cu noi dezvăluiri din culisele show-ului de la Antena 1. Actorul a făcut parte din juriul emisiunii „iUmor” între 2016 și 2022 și a apărut în 12 sezoane complete, plus câteva episoade din sezonul 13. Plecarea lui de la masa juriului a luat pe toată lumea prin surprindere și întrebarea care stă tuturor pe buze este „de ce a plecat Mihai Bendeac de la iUmor?”

Actorul s-a săturat să fie mereu întrebat despre motivul plecării sale de la Antena…



Citeste tot articolul

Sursa & Foto Credit- “www.libertatea.ro”

Știrile sunt preluate din google news de la ziare din Romania. Suntem un serviciu gratuit de indexare stiriilor. Informatiile si imaginile stirilor sunt exclusiv a ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. Nu suntem raspunzatori pentru continutul lor. Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra, contact: medialux85@gmail.com

Latest Posts

spot_imgspot_img

Don't Miss

Stay in touch

To be updated with all the latest news, offers and special announcements.