S-au înmulțit cazurile de fructe și legume depistate cu urme de pesticide. Raportul pe 2023 al Autorității Fitosanitare arată că 40% dintre probele prelevate de la fermierii din sudul țării conțineau reziduuri de pesticide, majoritatea în limite legale.
Tot mai multe cazuri de fructe și legume depistate cu urme de pesticide. Care sunt cele mai afectate
Cele mai multe au fost găsite la roșii, verdețuri și ardei. În condițiile actuale de climă și cu dăunători rezistenți, fermierii recunosc că stropesc culturile mai des decât în alți ani.
Autoritatea Fitosanitară are obligația legală să verifice anual fructele și legumele care ajung la vânzare. Controalele se fac aleatoriu, după un calendar aprobat de Ministerul Agriculturii. În 2023, de pildă, au fost prelevate din magazine, piețe și depozite, 1.323 de probe de legume. În 504 dintre ele au fost găsite reziduuri de pesticide, cele mai multe nu depășeau însă limitele legale.
Citește și: România, lovită de un nou ciclon! Zonele vizate de ploi, lapoviţă, ninsori şi vânt puternic
În probele analizate au fost depistate și 27 de loturi neconforme. Asta înseamnă că, în cazul lor, nivelul de pesticide depășea limita maximă admisă. Cele mai multe neconformități s-au găsit la roșii, mărar și ardei. Iar asta are și o explicație. Roșiile și ardeii sunt printre cele mai sensibile legume și sunt mai predispuse la boli și dăunători, așa că au nevoie de mai multe tratamente.
Probele depistate cu urme de pesticide au crescut de la aproape 28% în 2022, la 40%, anul trecut, numai în laboratorul fitosanitar din București, unde sunt analizate probele aduse de la agricultorii din sudul țării.
Cristi Dumitrescu, agricultor: „Stropim mai des pe perioadele de vară pentru că au apărut foarte mulți dăunători. Se scot fungicide noi, pentru aceleași boli, dar din ce în ce mai slabe”.
Reporter: Și atunci fermierul dă mai des.
Cristi Dumitrescu, agricultor: „Da, dăm mai des”.
În bazinele legumicole din Olt, de pildă, oamenii cunosc practicile și spun că sunt fermieri care își stimulează culturile cu diverse substanțe.
Îngrășămintele și pesticidele sunt permise în Uniunea Europeană, însă cu limite. Nicio substanță nu poate fi folosită fără aprobare. Fiecare pesticid vine cu specificații pe etichetă legate de când și în ce cantitate trebuie stropite plantele, urmând ca înainte de recoltare să existe o perioadă de pauză.
Citește și: 886.000.000.000 $ din partea SUA pentru apărarea Mării Negre contra Rusiei. Cum profită România?
Constanța Bocai, tehnician fitosanitar: „Pesticidele sunt toate gramate și vin toate așa. Noi utilizăm tot ce scrie pe instrucțiuni, niciodată nu am mers pe o doză mai mare decât trebuie. Ce fac ei acasă e problema lor. Nu mănânc de la nimeni decât de la mine”.
Ramona Mitru, tehnician fitosanitar: „Cu ani în urmă se cultiva după ureche, mai nou oamenii vin și cer consultanță și se informează. De regulă ei vin aici la magazin cu probe, cu planta respectivă”.
Însă unii agricultori nu respectă această pauză, iar substanțele nu au timp suficient să fie absorbite de plante. De aceea apar la analizele de laborator.
Dacă sunt în limitele maxime admise de Uniunea Europeană, ele nu sunt periculoase pentru om pentru că aceste limite sunt calculate în așa fel încât consumatorul să nu fie afectat, spun specialiștii.
Prof. dr. Ioan Călinescu, inginer laborator biotehnologii: „Suntem în stare să găsim, în orice fărâmă de aliment, mii de substanțe. Avem capacitatea științifică și tehnică să găsim și să identificăm tot felul de substanțe, dar trebuie să judecăm cu grijă care este concentrația reală și care este pragul de la care acea substanță poate să devină periculoasă pentru om”.
În viitor fermierii ar putea fi obligați să urmeze cursuri de folosire a pesticidelor și îngrășămintelor dacă vor să primească fonduri europene, potrivit știrileprotv.ro.
Citeste tot articolul
Sursa & Foto Credit- “newsweek.ro”
Știrile sunt preluate din google news de la ziare din Romania. Suntem un serviciu gratuit de indexare stiriilor. Informatiile si imaginile stirilor sunt exclusiv a ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. romaniaexpres.ro nu este raspunzator pentru continutul lor. Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra, contact: medialux85@gmail.com
Cititi Termeni si Conditii