„Caravana cu Medici”, formată din 150 de medici voluntari, specialişti și rezidenţi, va porni spre satele din România și va oferi consultații gratuite de medicină internă, acordând o atenție deosebită copiilor și femeilor gravide. Caravana va ajunge în acest an în 35 de localități, iar drumul va fi parcurs cu trei mașini donate de Organizația Salvați Copiii.
Caravana cu Medici vizitează 35 de localități. Sursa foto: arhivă
„Pentru anul în curs ne propunem să ajungem în 35 de sate şi comune din ţara noastră. Proiectul deja este în curs de desfăşurare, iar caravanele cu unităţile mobile vor începe în luna aprilie, într-un sat din judeţul Brăila, apoi vor continua în luna mai cu o caravană destinată sănătăţii femeii, în judeţul Buzău, iar apoi o caravană pediatrică, în judeţul Vrancea”, a declarat dr. Andra Postelnicu. vicepreşedintele Caravanei cu Medici. „Scopul nostru a fost încă de la început să aducem laolaltă o echipă multidisciplinară formată din 20-30 de participanţi voluntari, medici rezidenţi, medici specialişti, studenţi la medicină şi acum chiar şi asistenţi medicali, pentru a evalua starea de sănătate în populaţiile în care mergem, pe parcursul unui weekend”, a mai spus Andra Postelnicu.
Caravana cu Medici s-a înfiinţat în anul 2014 la iniţiativa a cinci medici rezidenţi. Aceştia se confruntau la momentul respectiv cu două mari probleme şi anume dificultatea accesului la servicii medicale de bază în rândul populaţiei din mediul rural, dar şi cu lipsa educaţiei medicale.
Citeste tot articolul
Sursa & Foto Credit- “adevarul.ro”
Știrile sunt preluate din google news de la ziare din Romania. Suntem un serviciu gratuit de indexare stiriilor. Informatiile si imaginile stirilor sunt exclusiv a ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. romaniaexpres.ro nu este raspunzator pentru continutul lor. Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra, contact: medialux85@gmail.com
Cititi Termeni si Conditii