vineri, decembrie 6, 2024
spot_imgspot_img

Latest Posts

O săptămână cu trei anotimpuri. După maximele de 34 de grade Celsius de azi, vin ploi și ninsori



stiri romania

Săptămâna aceasta vom avea trei anotimpuri. Astăzi vor fi temperaturi care se vor apropia de pragul caniculei, în sudul țării, apoi vremea se va răci brusc, va ploua peste tot, iar la munte va ninge.

Astăzi va fi cea mai caldă zi de la începutul anului. În sudul țării se vor atinge 34 de grade la umbră. Temperaturile se vor apropia de record pentru luna aprilie, si anume 35,5 grade Celsius. După-amiaza vor fi perioade cu ploi de vară în extremitatea de nord. Vântul va sufla cu 50 km/h în nord-vest, centru și est.

Temperaturile, anormal de ridicate pentru luna aprilie, au fost depășite cu 10 până la 16 grade Celsius.

În București va fi o zi extrem de călduroasă. Maxima va atinge 33 de grade la umbră, o valoare cu 14 grade peste normalul perioadei. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab și moderat.

La munte vor fi temperaturi de vară, iar în a doua parte a zilei vor fi averse și fenomene electrice în masivele nordice. Vântul va sufla cu 60 km/h, iar pe creste cu peste 70 km/h. Apoi se va răci, vor fi vijelii, iar noaptea vor fi ninsori și lapoviță.

Editor : G.M.



Citeste tot articolul

Sursa & Foto Credit- “www.digi24.ro”

Știrile sunt preluate din google news de la ziare din Romania. Suntem un serviciu gratuit de indexare stiriilor. Informatiile si imaginile stirilor sunt exclusiv a ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. romaniaexpres.ro nu este raspunzator pentru continutul lor. Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra, contact: medialux85@gmail.com

Cititi Termeni si Conditii

Latest Posts

spot_imgspot_img

Don't Miss

Stay in touch

To be updated with all the latest news, offers and special announcements.