Nicolae Ciucă a declarat, marţi, în cadrul evenimentului Digital Innovation Summit, organizat de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Informatică, că 2024 este an electoral la nivel global iar bătălia acestui an este între democraţie şi autoritarism. ”Parte din datoria noastră este să protejăm nu doar patria şi libertatea românilor, ci şi să-i protejăm pe aceştia de manipulare şi dezinformare”, a mai spus Ciucă.
”Mă bucur foarte mult să particip la acest eveniment. În urmă cu câteva zile am participat la o vizită, l-am rugat pe domnul director să faciliteze o vizită la Institutul de Cercetare – Dezvoltare Informatică, încercând să compensez faptul că nu aş fi putut să fiu prezent la această activitate, dar cum iată că există un rânduitor care le aranjează pe toate, am reuşit să vizitez şi Institutul şi să şi particip la această activitate la care s-a trudit foarte mult, atât la nivelul Institutului, cât şi la nivelul celorlaltor instituţii din domeniu, ceea ce este foarte important pentru noi. Scoţând, practic, în evidenţă, o instituţie, într-un domeniu, despre care ne place să vorbim cu foarte mare interes şi mândrie, lăudând potenţialul în domeniul informatic pe care tinerii şi nu numai, şi cei care au acumulat o experitenţă de viaţă îl au în acest domeniu”, a declarat Nicolae…
Citeste tot articolul
Sursa & Foto Credit- “www.digi24.ro”
Știrile sunt preluate din google news de la ziare din Romania. Suntem un serviciu gratuit de indexare stiriilor. Informatiile si imaginile stirilor sunt exclusiv a ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. romaniaexpres.ro nu este raspunzator pentru continutul lor. Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra, contact: medialux85@gmail.com
Cititi Termeni si Conditii