Marti, 16 Aprilie 2024, ora 08:02
2358 citiri
Camera Reprezentanţilor Statelor Unite va vota săptămâna aceasta asupra unor proiecte separate de ajutoare pentru Ucraina şi Israel, după luni de dispute politice între administraţia Joe Biden şi oponenţii săi republicani, a anunţat luni şeful Camerei inferioare a Congresului american, relatează AFP.
Un pachet financiar de 60 de miliarde de dolari pentru Kiev, cerut de preşedintele democrat, este blocat de luni de zile în Congres, la fel şi un alt pachet pentru Israel.
“Săptămâna aceasta, vom examina proiecte de lege separate”, printre care cele permiţând “finanţarea aliatului nostru israelian” şi de a “sprijini Ucraina în războiul său împotriva agresiunii ruse”, a declarat şeful republican al Camerei Reprezentanţilor, Mike Johnson.
Celelalte proiecte de lege sunt destinate să “întărească aliaţii noştri din regiunea Indo-Pacific” şi să “adopte măsuri suplimentare pentru contracararea adversarilor noştri şi consolidarea securităţii naţională”, a adăugat “speakerul” pe reţeaua socială X.
Dat publicităţii la finalul unei întâlniri a aleşilor republicani la Capitoliu, acest anunţ intervine la două zile după un atac fără precedent al Iranului asupra Israelului.
Citeste tot articolul
Sursa & Foto Credit- “ziare.com”
Știrile sunt preluate din google news de la ziare din Romania. Suntem un serviciu gratuit de indexare stiriilor. Informatiile si imaginile stirilor sunt exclusiv a ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. romaniaexpres.ro nu este raspunzator pentru continutul lor. Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra, contact: medialux85@gmail.com
Cititi Termeni si Conditii