Primăria din Kiev anunţă demontarea unui monument care evocă prietenia cu Rusia, pe fondul invaziei ruse a Ucrainei, soldată cu zeci de mii de morţi în peste doi ani, relatează AFP.
”Serviciile comunale ale oraşului au început demontarea compoziţiei în memoria Tratatului de la Pereiaslav”, care marchează jurământul de credinţă al Ucrainei faţă de Rusia în 1645, a anunţat marţi Primăria Kievului.
Monumentul – sculpturi în piatră reprezentând conducători ucraineni şi ruşi de la acea vreme între care şi semnatari ai tratatului – a fost instalat într-un parc în centrul Kievului ca parte a unui complex memorial emblematic care sărbătorea ”prietenia popoarelor” ucrainean şi rus.
La puţin după invazia din 2022, autorităţile de la Kiev au demontat în acelaşi sit două statului de bronz reprezentând muncitori ucraineni şi ruşi şi au schimbat numele arcului metalic de deasupra ansamblului arhitectural din ”Arcul Priteniei Popoarelor” în ”Arcul Libertăţii Poporului Ucrainean”.
”Demontarea poate dura mai multe zile, deoarece compoziţia este destul de masivă. Ea constă în aprocimativ 20 de elemente” care cântăresc între şase şi şapte tone, precizează primăria.
Citește și Un jurnalist al ediţiei ruse a Forbes, arestat pentru informații false despre atrocitățile armatei ruse în Ucraina
Monumentul urmează să fie transferat într-un muzeu din Kiev, potrivit primăriei.
”Este o măsură de luat”, a declarat AFP Aliona Iavorivska, o psiholoagă în vârstă de 32 de ani care locuieşte la Kiev. ”Nu înţeleg de ce acest monumet era încă aici”.
Oleksandr Severin, un pompier în vârstă de 32 de ani, consideră, din contră, că această lucrare este ”importună”, deoarece, în timp de război, în opinia sa, autorităţile ar face mai bine să folosească fondurile pentru a finanţa armata.
Ucraina, o fostă republică sovietică, independentă din 1991, duce de ani de zile o politică de demontare a monumentelor din epoca sovietică şi a redenumit numeroase oraşe cu numele pe care le aveau înaintea Revoluţiei Bolşevice din 1917.
Aceste măsuri s-au multiplicat după anexarea Crimeei în 2014 şi s-au intensificat…
Citeste tot articolul
Sursa & Foto Credit- “infocultural.eu”
Știrile sunt preluate din google news de la ziare din Romania. romaniaexpres.ro este un serviciu gratuit de indexare stiriilor. Informatiile si imaginile stirilor sunt exclusiv a ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. romaniaexpres.ro nu este raspunzator pentru continutul lor. Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra, contact: medialux85@gmail.com