marți, septembrie 10, 2024
spot_imgspot_img

Latest Posts

Moștenirea importantă pe care un tânăr român o are de la străbunicul său și o arată întregii lumi FOTO


 Alexandru
Chiș, tânărul  arădean care și-a deschis
Muzeul Etnografic din Covăsânţ, chiar în casa părintească, poartă cu mândrie o
șubă pe care străbunicul lui a primit-o cadou.

Străbunicul și Alexandru purtând șuba FOTO Alexandru Chiș

Străbunicul și Alexandru purtând șuba FOTO Alexandru Chiș

Șuba este purtată acum de Alexandru la diferite
evenimente și în timpul în care are turiști la muzeu. Toată lumea îl admiră,
mai ales că este o șubă autentică.

Tânărul din Arad spune că această șubă este cea mai
importantă moștenire.

Este o vestimentație de sărbătoare din zona
Podgoria Aradului, localitatea  Covăsânț.
Iarna bărbaţii îmbrăcau pantaloni pe picior, ușor bufanți în partea de sus,
cămașă, cojoc sau pieptar  şi şubă albă,
ornamentată la mâneci şi buzunare cu broderie de culoare roşie,  portocalie şi negră. Capul şi-l acopereau cu
căciuli de astrahan
”, spune Alexandru.

Străbunicul purând șuba FOTO Alexandru Chiș

Străbunicul purând șuba FOTO Alexandru Chiș

 Mai aflăm că la Covăsânț, șuba a fost concepută și
lucrată de către o femeie, cunoscută în comunitate cu numele de Bănoie.

Alexandru a și postat o fotografie pe site-ul de
socializare Facebook în care spune că el și străbunicul lui au în comun această
vestimentație:

Şuba, cea mai frumoasă moştenire. Concepută şi
lucrată de Bănoaie,  șuba a fost primită
ca şi dar în anul 1945  de către străbunicul meu (Herlo Ioan) de la
strabunica Herlo Iosana (născută Bogari). I s-a oferit deoarece a venit ginere
din satul Chereluş şi pentru a fi în «rând» cu covăsânțenii”

Conform DEX șubă – haină largă și lungă, cu guler
mare, căptușită cu blană și purtată mai ales de bărbați.

Muzeul Etnografic din Covăsânţ-Arad a fost amenajat chiar în casa părintească a lui Alexandru, care a decis să păstreze şi să arate lumii o parte din istoria satului. 

Profesor de economie

Alexandru Chiș este profesor de economie, în vârstă de 28 de ani, iar muzeul se numește „Zestrea Satului” din Covăsânț-Arad. Activitatea muzeului a început în 4 decembrie 2016.

Pe atunci, colecția era formată din 600 de piese, iar în prezent are peste 2.000 de piese. La loc de cinste stă o Scriptură veche din 1874, moştenire de familie.



Citeste tot articolul

Sursa & Foto Credit- “adevarul.ro”

Știrile sunt preluate din google news de la ziare din Romania. Suntem un serviciu gratuit de indexare stiriilor. Informatiile si imaginile stirilor sunt exclusiv a ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. romaniaexpres.ro nu este raspunzator pentru continutul lor. Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra, contact: medialux85@gmail.com

Cititi Termeni si Conditii

Latest Posts

spot_imgspot_img

Don't Miss

Stay in touch

To be updated with all the latest news, offers and special announcements.