luni, ianuarie 13, 2025
spot_imgspot_img

Latest Posts

Paula Seling, dezvăluiri emoționante. Ce sacrificii a făcut pentru cariera muzicală: „Uneori era greu să…”


Paula Seling (45 de ani) și-a deschis sufletul și a vorbit
despre momentul în care și-a descoperit pasiunea pentru pian, dar și ce
sacrificii a făcut pentru cariera sa muzicală. Artista a muncit din greu pentru
a ajunge pe culmile succesului, iar astăzi se numără printre cele mai
îndrăgite artiste.

Paula Seling

Paula Seling

„Voiam să cânt non-stop la început…”

Paula Seling a început să cânte de la 10 ani, iar la vârsta
de 15 ani era deja la Școala Populară de Arte. Câțiva ani mai târziu, artista
s-a dedicat trup și suflet muzicii, iar familia a susținut-o în carieră și au
făcut mari sacrificii pentru visul fiicei lor.

„Când eu aveam cinci ani, iar fratele meu șase, Școala de
Arte Baia Mare trimitea o comisie care să testeze copiii în grădinițe, pentru a
vedea dacă au calitățile necesare pentru a urma cursurile sale. Am fost
testați, și eu, și Paul, fratele meu, și ni s-a comunicat că
suntem talentați.

Am început cursurile, fratele meu, pentru început, nu a
studiat la pian deoarece atunci costa cam cât o mașină, iar ai mei, din
salariul de profesor de matematică și fizică și inginer constructor, nu își
permiteau să cumpere. Astfel că Paul studia pe un carton pe care erau desenate
clapele unui pian… Îl priveam fascinată și nu înțelegeam cum poate fi asta
muzica.

Mama și tata au făcut economii un an întreg și, când am
ajuns eu în clasa întâi, Paul și cu mine am primit pianul. Îmi plăcea enorm.
Voiam să cânt non-stop, la început, chiar dacă ceea ce făceam nu se numea
cântat, ci clămpăneală”
, a povestit Paula Seling pentru Viva.

„Atunci când vrei să urmezi un drum, te dedici 100% acelui
țel”

Artista și-a dorit să exceleze în muzică și a făcut tot
posibilul pentru a ajunge cunoscută. Acum, după 25 de ani de carieră, Paula
Seling se poate mândri cu „cel mai de preț dar”, respectiv vocea cu care a încântat
publicul și care i-a adus un succes formidabil.

„Când am început serios studiul, cu lucrări obligatorii de
studiat, cu audiții, concursuri și…



Citeste tot articolul

Sursa & Foto Credit- “click.ro”

Știrile sunt preluate din google news de la ziare din Romania. Suntem un serviciu gratuit de indexare stiriilor. Informatiile si imaginile stirilor sunt exclusiv a ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. Nu suntem raspunzatori pentru continutul lor. Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra, contact: medialux85@gmail.com

Latest Posts

spot_imgspot_img

Don't Miss

Stay in touch

To be updated with all the latest news, offers and special announcements.