joi, decembrie 12, 2024
spot_imgspot_img

Latest Posts

Percheziții în patru județe la o grupare „specializată” în contrabanda cu alcool și țigări. Cum acționau membrii


Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava au efectuat, vineri, 25 de percheziţii pe raza judeţelor Suceava, Neamţ, Botoşani şi Bacău într-un dosar de contrabandă

Potrivit sursei citate, 18 percheziţii au fost făcute pe raza judeţului Suceava, cinci pe raza judeţului Neamţ şi câte una în Bacău şi Botoşani.

„Percheziţiile au fost desfăşurate în cadrul unui dosar penal aflat în supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni, fiind documentată activitatea infracţională a mai multor persoane în perioada aprilie 2024 – până în prezent, persoanele fiind bănuite de săvârşirea infracţiunilor de contrabandă şi infracţiuni asimilate la codul fiscal, faptele vizând introducerea ilegală în ţară, depozitarea, transportul şi comercializarea ilicită a produselor accizabile, respectiv alcool şi ţigarete. Percheziţiile domiciliare au urmărit identificarea şi ridicarea de bunuri interzise la deţinere,
înscrisuri, valori şi sisteme informatice sau de stocare a datelor, utilizate sau rezultate în urma săvârşirii infracţiunilor, în vederea coroborării probelor şi mijloacelor de probă şi întăririi probatoriului în cauză”
, a precizat oficialul IPJ Suceava.

Acesta a subliniat că în cursul dimineţii de vineri a avut loc şi capturarea în trafic a unui autoturism în interiorul căruia a fost identificată o cantitate mare de ţigarete de provenienţă extracomunitară. Şoferul maşinii, un bărbat de 54 de ani, din Fălticeni, a fost reţinut sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de “contrabandă” şi “conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.

Totodată, în urma punerii în executare a celor 25 de mandate de percheziţie domiciliară, poliţiştii au ridicat 109.820 bucăţi ţigarete de contrabandă, în valoare de aproximativ 95.000 lei, şi aproximativ o tonă de alcool.

Citește și

tigari contrabanda


stiri romania

De asemenea, au fost ridicate la percheziţii aproape 100 de articole pirotehnice, cantităţi de detergenţi cu suspiciune de contrafacere şi alte bunuri, dispozitive informatice şi electronice şi înscrisuri care interesează cauza.

Totodată, poliţiştii au dispus indisponibilizarea unui autoturism în valoare de 20.000 lei.

Articol recomandat de sport.ro


Sârbii i-au taxat pe români după meciul cu Kosovo: “Se puteau aștepta la orice, dar nu și la o trădare de genul ăsta!”


Sârbii i-au taxat pe români după meciul cu Kosovo: "Se puteau aștepta la orice, dar nu și la o trădare de genul ăsta!"



Citeste tot articolul

Sursa & Foto Credit- “stirileprotv.ro”

Știrile sunt preluate din google news de la ziare din Romania. Suntem un serviciu gratuit de indexare stiriilor. Informatiile si imaginile stirilor sunt exclusiv a ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. Nu suntem raspunzatori pentru continutul lor. Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra, contact: medialux85@gmail.com

Latest Posts

spot_imgspot_img

Don't Miss

Stay in touch

To be updated with all the latest news, offers and special announcements.