marți, decembrie 10, 2024
spot_imgspot_img

Latest Posts

Premieră: Codex Aureus, cel mai important manuscris medieval occidental din România, expus publicului român pentru prima dată


Codex Aureus, cel mai cunoscut şi important manuscris medieval occidental anluminat aflat într-o colecţie din România, la Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia, vechi de peste 1.200 de ani şi aflat de anul trecut pe Lista UNESCO, a fost expus, sâmbătă, pentru prima dată în ultimul sfert de secol, în cadrul unui eveniment festiv.

Codex Aureus nu a fost niciodată expus pentru public în România, putând fi văzut în 1999, în Germania, cu ocazia unei expoziţii care a reunit toate cele patru fragmente ale Evangheliarului din Lorsch, aflate astăzi la Roma, Londra şi Alba Iulia.

Există toate premisele ca publicul român să poată vedea manuscrisul original luna viitoare, dar până atunci, de Ziua Patrimoniului Mondial UNESCO din România, el a fost prezentat în condiţii speciale, într-un cadru restrâns, în Aula Magna, într-un eveniment festiv găzduit de Biblioteca Batthyaneum dedicat intrării Codex-ului în patrimoniul UNESCO, „Memoria Lumii”.

Directorul general al Bibliotecii Naţionale a României, Adrian Cioroianu, a punctat că acest manuscris de o valoare inestimabilă presupune condiţii absolut aparte de păstrare.

„A fost adus azi dimineaţă în această sală. Sala de tezaur în care este păstrat are între 17,5 şi 15,5 grade Celsius temperatura. Umiditatea relativă trebuie păstrată în jur de 45%. În cursul unei zile, ea mai creşte, mai scade. În funcţie de sezonul de afară, temperatura de acolo este puţin mai mică sau mai mare. (…). Aici, înainte să intrăm, a trebuit să scădem temperatura cu 2 grade, pentru că, evident, ea a urcat în timpul în care noi stăm aici”, a explicat Adrian Cioroianu.

El a spus că manuscrisul a fost adus învelit într-un strat textil, lăsat două, trei ore până s-a acomodat la temperatura din Aula Magna, după care a fost scos din stratul textil şi a fost pus într-o vitrină, de asemenea specială.

„Pentru evenimentul de azi, am avut nevoie de o vitrină specială de la Muzeul Naţional al Unirii capabilă să păstreze o anumită umiditate, o anumită temperatură în interior, cu o anumită structură de lumină pe LED-uri”, a menţionat Adrian Cioroianu.

Directorul general al Bibliotecii…



Citeste tot articolul

Sursa & Foto Credit- “www.digi24.ro”

Știrile sunt preluate din google news de la ziare din Romania. romaniaexpres.ro este un serviciu gratuit de indexare stiriilor. Informatiile si imaginile stirilor sunt exclusiv a ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. romaniaexpres.ro nu este raspunzator pentru continutul lor. Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra, contact: medialux85@gmail.com

Latest Posts

spot_imgspot_img

Don't Miss

Stay in touch

To be updated with all the latest news, offers and special announcements.