- Radu Stoicescu e fosta ispită de la Insula Iubirii
- Tânărul, declarații exclusive despre viitoarea parteneră
- Cum trebuie să fie aceasta
La Insula Iubirii, între ispita Radu Stoicescu și Daiana părea a se lega ceva. Cei doi ieșeau împreună și dădeau semne că se potrivesc, însă în cele din urmă nimic nu s-a concretizat și fiecare a mers pe drumul său. Deși Daiana se despărțise la un moment dat de fostul ei partener, Rareș, cel cu care a venit în competiție, acum cei doi s-au împăcat.
Ne-am întâlnit cu Radu Stoicescu la un eveniment monden, acolo unde am fost curioși să aflăm și ce s-a întâmplat între el și Daiana și de ce nu au putut să formeze un cuplu. Fosta ispită consideră că ar fi putut să aibă o poveste frumoasă cu tânăra, însă nu a fost să fie, așa că au stabilit de comun acord că cel mai bine e să rămână cunoștințe după toată experiența prin care au trecut în Thailanda.
Ispita Radu, declarații despre posibila relație pe care ar fi putut să o aibă cu Daiana, la Insula Iubirii
Acum, tânărul polițist e singur, însă spune că e axat pe carieră, dar asta nu înseamnă că nu poate să aibă parte și de prezențe feminine în viața sa.
Cum trebuie să fie viitoarea lui iubită?! Ei bine, ispita masculină ne-a spus că e foarte important ca aceasta să-l înțeleagă. Radu caută înțelegere și comunicare și spune că sunt calitățile cele mai de preț pe care trebuie să i le ofere viitoarea relație.
Cum l-a schimbat Insula Iubirii
Radu Stoicescu a fost una dintre cele mai apreciate ispite de la Insula Iubirii, sezonul 8, iar tânărul ne-a declarat și dacă experiența l-a schimbat în vreun fel. El spune că nu există o mare diferență…
Citeste tot articolul
Sursa & Foto Credit- “spynews.ro”
Știrile sunt preluate din google news de la ziare din Romania. Suntem un serviciu gratuit de indexare stiriilor. Informatiile si imaginile stirilor sunt exclusiv a ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. Nu suntem raspunzatori pentru continutul lor. Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra, contact: medialux85@gmail.com