Cristina Cioran și-a luat fanii prin surprindere cu cea mai recentă postare. Însărcinată în 8 luni, vedeta a trezit îngrijorare în sufletele celor care o iubesc, atunci când s-a postat de pe patul de spital. Ce s-a întâmplat, de fapt?
Deși are nașterea programată pentru luna februarie, vedeta s-a postat și a explicat care este motivul pentru care se află în spital. Se pare că, Cristina Cioran a făcut niște descoperiri cu foarte puțin timp înainte să nască, iar medicii i-au recomandat să facă niște investigații.
Cristina Cioran, pe patul de spital
Cristina Cioran s-a postat de pe patul de spital și le-a explicat urmăritorilor că a descoperit existența unor alergii care au necesitat mai multe investigații. Cu toate astea, vedeta a vrut să îi liniștească pe fani și le-a spus acestora că totul este în regulă.
„Bună! Știți că ziceam aseară că e liniștea de dinaintea furtunii, chiar că a fost. Sunt la Spitalul Universitar, am venit pentru niște investigații. Suntem bine, dar am tras o mică sperietură. Am descoperit niște alergii, nu aveam așa ceva. Sunt bine, sunt fericită că e bebelușul bine și crește acolo. Sper să stea cât trebuie acolo. (…) Am făcut o nouă alergie la fier.”, este mesajul transmis de Cristina Cioran pe Instagram.
Vedeta s-a confruntat cu probleme în a opta lună de sarcină
Așa cum spuneam, la vârsta de 47 de ani, Cristina Cioran este însărcinată pentru a doua oară. De această dată, vedeta va aduce pe lume un băiețel și așteaptă cu nerăbdare momentul cel mare. Însă, se pare că acum pe ultima sută de metri lucrurile nu sunt prea ușoare.
Cristina Cioran a avut parte de o sarcină cu risc, iar acum în a opta lună recunoaște că schimbările hormonale îi dau mari bătăi de cap. Se pare că blondina trece prin tot felul de stări și este destul de sensibilă.
CITEȘTE CONTINUAREA AICI: Cristina Cioran, probleme în a 8-a lună de sarcină: ”Plâng fără să vreau!”
…
Citeste tot articolul
Sursa & Foto Credit- “www.cancan.ro”
Știrile sunt preluate din google news de la ziare din Romania. Suntem un serviciu gratuit de indexare stiriilor. Informatiile si imaginile stirilor sunt exclusiv a ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. Nu suntem raspunzatori pentru continutul lor. Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra, contact: medialux85@gmail.com