Președintele american Donald Trump i-a cerut președintelui rus Vladimir Putin să înceapă negocierile pentru a pune capăt războiului din Ucraina pe 20 ianuarie, la scurt timp după învestirea sa, potrivit Radio Free Europe/Radio Liberty, preluat de Meduza.io. În campanie, Trump a promis că va încheia războiul în 24 de ore de la preluarea mandatului. Întrebat luni dacă mai poate respecta termenul, a glumit că îi mai trebuie „o jumătate de zi”, scrie RBC.
„Ar trebui să cadă la o înțelegere. Cred că distruge Rusia prin faptul că nu face un acord”, a declarat Trump în timpul unui briefing cu reporterii în Biroul Oval.
„Majoritatea oamenilor credeau că războiul s-ar fi terminat într-o săptămână. Cred că i-ar fi foarte bine să pună capăt acelui război.”
Trump a spus că intenționează să se întâlnească cu Putin cât mai curând posibil, imediat ce vor fi finalizate pregătirile, conform CNN. El a adăugat că ar putea vorbi cu Putin în curând, dar nu a oferit un termen precis. „M-am înțeles foarte bine cu [Putin]. Sper că vrea să facă un acord,” a spus președintele reales al SUA.
Trump a remarcat, de asemenea, că președintele ucrainean Volodimir Zelenski și-a exprimat dorința de a ajunge la un acord de pace pentru a pune capăt conflictului.
„Vom încerca să rezolvăm problema cât mai repede posibil. Știți, războiul dintre Ucraina și Rusia nu ar fi trebuit să înceapă niciodată,” a spus Trump.
Editor : A.S.
Citeste tot articolul
Sursa & Foto Credit- “www.digi24.ro”
Știrile sunt preluate din google news de la ziare din Romania. Suntem un serviciu gratuit de indexare stiriilor. Informatiile si imaginile stirilor sunt exclusiv a ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. romaniaexpres.ro nu este raspunzator pentru continutul lor. Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra, contact: medialux85@gmail.com
Cititi Termeni si Conditii